"Eu aș fi ales mai bine". De Jong, noul transfer al Barcelonei, criticat de un fost antrenor legendar al catalanilor
03.06.2019, 11:34SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Barcelona a făcut încă din ianuarie primul transfer pentru sezonul viitor, în persoana lui Frenkie de Jong, însă olandezul de 22 de ani primește deja critici pentru alegerea făcută. Și nu de la oricine, ci chiar de la un conațional de-ai săi, Louis Van Gaal, unul dintre cei mai titrați antrenori ai lumii.
Fostul mare tehnician nu este convins că mijlocașul lui Ajax a făcut cea mai bună alegere.
"După părerea mea, eu aș fi ales mai bine. Cred că va avea o perioadă dificilă acolo, nu doar pentru că va avea alt rol, ci pentru că va trebui să cocureze cu alții pentru a fi titular. El a fost norocos că Barcelona a fost eliminată în semifinalele Champions League din moment ce statutul clubului e diferit și vor fi alți jucători", a spus Van Gaal pentru Fox Sports.
Tehnicianul se referă la faptul că, odată cu eliminarea în semifinalele Ligii Campionilor, catalanilor le-a scăzut statutul. În plus, Van Gaal îl avertizează pe tânărul mijlocaș că s-ar putea să nu prindă primul 11 pe Camp Nou, cu toate că a fost adus cu surle și trâmbițe și pe un preț uriaș.
"Cred că De Jong este un jucător foarte bun, dar la fel e și Ivan Rakitic, iar în urmă cu 5 ani, când eram la Manchester United, l-am vrut pe Arturo Vidal", a spus antrenorul olandez, cu referire la faptul că și Vidal este văzut drept un concurent serios pentru De Jong.
De Jong, primul transfer al Barcelonei pentru sezonul viitor, și-a luat la revedere de la fanii lui Ajax
De Jong, în vârstă de 22 de ani, va ajunge la Barcelona pe 1 iulie, după ce catalanii l-au transferat deja pentru 75 de milioane de euro, plus 11 milioane drept bonusuri.
"Ca jucător, trebuie să alegi un club unde poți să joci tot timpul. Întrebarea este dacă ai așa ceva la Barcelona. Va trebui să așteptăm să vedem. Eu sper să fie, pentru că, la această vîrstă, trebuie să joci meci de meci", a spus Van Gaal.
Întrebat dacă l-ar fi sfătuit pe De Jong să aleagă altceva, în locul Barcelonei, Van Gaal a spus că nu știe "care cluburi au fost cu adevărat interesate de el".
Frenkie de Jong a jucat ultimul meci pentru Ajax pe 12 mai, , în victoria care a parafat un nou titlu pentru lăncieri, chiar în ziua în care a împlinit 22 de ani. Mijlocaşul olandez a avut parte o surpriză atunci când a vrut să părăsească Johan Cruyff Arena. La ieşirea din stadion a fost întâmpinat de o atmosferă infernală creată de galeria lui Ajax care-i scanda numele. Frenkie de Jong a fost impresionat de gestul suporterilor şi apoi s-a alăturat corului.
"Păcat, aş fi vrut să mă despart de Ajax cucerind toate titlurile posibile. Am câştigat Cupa şi campionatul, am fost aproape de triplă, dar nu a fost să fie! Oricum, a fost un sezon fantastic. Am văzut şi ce s-a întâmplat cu Barcelona, au avut aceeaşi soartă, şi ei putea câştiga tot ce era posibil. Nu ştiu dacă au nevoie de mine, dar merg cu mare speranţă acolo", a declarat de Jong la acea vreme.
Etichete: louis van gaal , transferuri barcelona , frenkie de jong , de jong barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții