Decizia luată de Luka Modric după ce a fost ofertat de Al-Nassr, echipa lui Cristiano Ronaldo
articol scris de Digi Sport02.01.2023, 10:18
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Al-Nassr FC vrea să atragă mai multe staruri ale fotbalului mondial, după ce l-a transferat pe Cristiano Ronaldo (37 de ani).
Luka Modric vrea să rămână la Real Madrid
Echipa antrenată de către francezul Rudi Garcia n-a mai câștigat titlul din 2019, iar șeicul Musli Al-Muammar e hotărât să investească sume impresionante.
După ce Cristiano Ronaldo a devenit cel mai bine plătit sportiv din lume, Al-Nassr încearcă să-i transfere pe Sergio Ramos (36 de ani, PSG) și pe Luka Modric (37 de ani, Real Madrid).
Ambii jucători sunt în ultimele șase luni de contract și se pot transfera gratis în vară.
Publicația spaniolă Marca anunță că Luka Modric a refuzat oferta din Arabia Saudită, întrucât vrea să mai joace pentru Real Madrid până în vara anului 2024.
Mijlocașul croat a primit o altă ofertă de milioane de euro din SUA, dar a zis “pas”, întrucât vrea să rămână la cel mai înalt nivel al fotbalului european.
După ce a impresionat la Cupa Mondială din Qatar, Real Madrid e convinsă să-i ofere un contract bun lui Modric.
În ciuda acestui refuz, Al-Nassr speră să-l transfere pe Luka Modric în 2024, notează sursa citată, iar croatul este deschis pentru o astfel de mutare.
Inter Miami este un concurent aprig pentru Al-Nassr, în lupta pentru semnătura lui Modric în vara anului 2024.
- În prezent, Luka Modric are un salariu anual de 19 milioane de euro la Real Madrid.
Luka Modric joacă pentru Real Madrid din vara anului 2012 și a câștigat cinci trofee UEFA Champions League și trei titluri în La Liga.
Etichete: real madrid , cristiano ronaldo , la liga , luka modric , arabia saudita , modric , al nassr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții