Decizia luată de Barcelona la o zi după victoria din El Clasico. Anunțul catalanilor
articol scris de Digi Sport03.03.2023, 16:54
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Barcelona a reușit să câștige prima manșa a semifinalelor Cupei Spaniei, 1-0, contra celor de la Real Madrid, chiar pe Santiago Bernabeu,
Catalanii s-au impus datorită unui autogol care a fost semnat de Eder Militao.
Barcelona i-a prelungit contractul lui Sergi Roberto
Trupa pregătită de Xavi a continuat cu veștile bune pentru fani, iar la o zi după meci, a anunțat că unul dintre veteranii lotului, Sergi Roberto, va mai continua pe Camp Nou pentru încă un sezon.
Informația a fost prezentată pe site-ul oficial al clubului blaugrana.
"FC Barcelona și Sergi Roberto au ajuns la o înțelegere pentru extinderea contractului până în 2024. Clauza de reziliere a fost setată la 400 de milioane de euro", au postat cei de la Barcelona.
Contractul mijlocașului iberic urma să se încheie la finalul actualei stagiuni, însă șefii clubului au reușit să-l convingă pe acesta să mai rămână încă un an pe Camp Nou.
- Sergi Roberto (31 de ani) are 339 de meciuri jucate pentru Barcelona din 2010 și până în prezent, perioadă în care a câștigat 21 de trofee alături de catalani
Sergi Roberto, eroul de la "remontada" cu PSG
Sergi Roberto va rămâne în memoria suporterilor pentru golul decisiv înscris în 2016, la meciul jucat de Barcelona cu PSG și câștigat cu 6-1, după ce în tur francezii se impuseseră cu 4-0.
Atunci, spaniolul a marcat golul calificării în prelungirile partidei, chiar la ultima fază, cu o lovitură de cap, și a desăvârșit astfel "remontada" catalanilor.
Etichete: barcelona , contract , sergi roberto
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții