Cristi Ganea, aproape de plecarea de la Athletic Bilbao! ”Doar se va antrena cu noi”
08.07.2020, 08:18SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cristi Ganea a revenit la Athletic Bilbao, după împrumutul de șase luni la Viitorul, dar șansele să rămână la gruparea spaniolă sunt minime.
Publicația spaniolă Marca anunță că fotbalistul român va pleca de la Bilbao la sfârșitul actualei stagiuni, până când nu va mai juca niciun minut, concurența pentru postul de fundaș stânga, unde evoluează constant Yuri Berchiche și Mikel Balenziaga, fiind mare.
Cristi Ganea, aproape de plecarea de la Bilbao
Cristi Ganea va rămâne, cel mai probabil, doar cu două meciuri jucate în carieră pentru Athletic Bilbao, ambele bifate în prima parte a stagiunii trecute, cu Levante în campionat și împotriva celor de la Huesca în Cupa Spaniei.
La revenirea fundașului român după împrumutul de la Viitorul, tehnicianul lui Bilbao, Gaizka Garitano, recunoștea că Ganea nu are șanse să joace în finalul actualului sezon: ”Doar se va antrena cu noi, pentru că avem postul de fundaș stânga foarte bine acoperit”.
Cristi Ganea a fost transferat de Athletic Bilbao în vara anului 2018. În ultimii doi ani, fundașul român a fost împrumutat la Numancia, în a doua parte a sezonului trecut, și Viitorul, în această primăvară, când a evoluat în 10 meciuri sub comanda lui Gheorghe Hagi, reușind să marcheze un gol, în partida cu Academica Clinceni.
Etichete: athletic bilbao , cristi ganea , gaizka garitano
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții