Clement Lenglet este jucătorul Barcelonei din 2018 / Foto: Getty Images

Un jucător al Barcelonei, bucuros că "telenovela" Neymar s-a încheiat: "Acum ne putem antrena puțin mai ușor"

04.09.2019, 21:29
  • Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1

  • Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1

Revenirea lui Neymar (27 de ani) la Barcelona a ținut cu sufletul la gură pe toată lumea în această vară, inclusiv pe fotbaliștii clubului catalan. Chiar dacă transferul nu s-a materializat, aceștia au și motive de bucurie, potrivit lui Clement Lenglet (24 de ani).

Într-un interviu pentru televiziunea franceză Canal Plus, fundașul Barcelonei a vorbit despre perioada de vară ca fiind una agitată, în contextul în care zvonurile despre venirea lui Neymar nu se mai opreau.

"Au fost multe zvonuri. A fost o perioadă agitată la echipă. Este în sfârșit gata, iar acum putem să ne antrenăm puțin mai ușor"

De altfel, perioada tensionată de la Barcelona s-a putut vedea și în teren. În cele trei meciuri desfășurate în luna august, în care zvonurile despre revenirea lui Neymar apăreau aproape în fiecare zi, catalanii au adunat rezultate nu tocmai bune. 

În primele trei runde din La Liga, catalanii au pierdut cinci puncte. După eșecul din prima etapă cu Athletic Bilbao, catalanii s-au revanșat pe teren propriu cu Betis, însă nu au reușit apoi decât un egal, în vizită la cei de la Osasuna. Astfel, echipa lui Valverde nu a strâns decât patru puncte din cele nouă posibile. 

Jordi Alba a fost și el sătul de zvonurile cu Neymar

Clement Lenglet nu este singurul jucător al catalanilor care se simte "eliberat", după finalul perioadei de transferuri. După eșecul cu Bilbao, din prima rundă în La Liga, și Jordi Alba a acuzat că zvonurile care îl privesc pe Neymar obosesc.

"Este o problemă care deja obositoare. Trebuie să aşteptăm până la sfârşitul perioadei de transferuri. Este un jucător mare, a dat ce e mai bun. Decizia este a clubului. Dacă vine, foarte bine. Dar va trebui să aşteptăm, în fiecare zi se vorbeşte de câte o altă echipă", a spus atunci Alba.

Etichete: barcelona , neymar , lenglet


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Bilete mai scumpe la metrou începând cu 1 ianuarie: Cât ar urma să coste o călătorie. Propunerile Metrorex

Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de Ordin publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor, citat de Agerpres. O călătorie cu metroul ar urma să coste 5 lei, de la 3 lei cât e în prezent, în timp ce abonamentul lunar se scumpește la 100 de lei.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Dorit de Genoa, Ianis Hagi n-a stat prea mult pe gânduri. Scoțienii au făcut anunțul

Oficial Fotbalistul ”lăsat în Gara de Nord” de FCSB a semnat

FCSB, pe locul 2 la final de an! De ce nu e deasupra lui 'U' Cluj, deși are avantaj la "directe"

Declarația surprinzătoare a lui Daniel Bîrligea, după ultima partidă a anului

Dan Șucu nu se oprește! Italienii au anunțat următoarea achiziție

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Probleme la negocierile cu Adrian Mutu! Conducerea a făcut anunțul: "Din păcate, asta e situația"

Cornel Dinu: "Este o știre șocantă, ceva neașteptat"

Cehii au reacționat după ultimul transfer reușit de FCSB

Gigi Becali i-a decis soarta lui Vlad Chiricheș: ”Așa a vrut Dumnezeu”

Citeşte şi

Prima țintă! Tottenham interesată de transferul atacantului cumpărat de Barcelona pentru 40.000.000 de euro

Guardiola, la Real Madrid?! Clubul pe care l-ar putea antrena dacă pleacă de la Manchester City

PEROZHeidi Klum, mândră de fiicele ei. Pe Leni o știe toată lumea, dar cum arată Lou la 15 ani. A atras toate privirile pe pârtia de schi

FILM NOWAre 43 de ani și doi copii, dar e într-o formă de invidiat. Natalie Portman, răvășitoare în costum de baie, în St. Barts, după divorț

Primul jucător care pleacă de la CFR Cluj. Surpriza e totală! Dan Petrescu a luat decizia citeşte ştirea pe Prosport.ro

Campioana olimpică a murit la doar 26 de ani! "Şi-a pierdut viaţa în mod tragic, brutal" citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum au reacționat fanii când au văzut-o pe Iuliana Beregoi în rochie de mireasă. Artista a împlinit de curând 20 de ani: „Te măriți?”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum au reacționat fanii când au văzut-o pe Iuliana Beregoi în rochie de mireasă. Artista a împlinit de curând 20 de ani: „Te măriți?”

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”