Aceasta este Barcelona 2019! Știrea momentului în Spania: 3 transferuri de geniu, anunțate pe prima pagină
29.08.2018, 09:56SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Oficialii celor de la FC Barcelona vor să domine iar Europa și pentru asta lucrează deja la o campanie de achiziții fără precedent în ultimii ani. Pentru că fotbaliștii vizați sunt greu sau aproape imposibil de adus în acest moment, șefii grupării catalane lucrează de zor la acest proiect cu termen de finalizare vara lui 2019. Potrivit jurnaliștilor de la ”Sport”, care au dedicat chiar deschiderea ziarului cu acest subiect, De Jong, Pogba și Rabiot sunt ”țintele” Barcelonei!
Acțiunea de transfer a celor trei va începe la 1 ianuarie 2019, dar până atunci conducerea Barcelonei face eforturi pentru o ultimă mutare, declanșând două operațiuni de transferuri, după cum notează ziarul de casă ale formației blaugrana. Asta în ciuda faptului că Ernesto Valverde a spus că este mulțumit de lotul actual.
"Ernesto Valverde își dorește un ultim transfer, un mijlocaș, dar nu mai are mult timp la dispoziție. Barcelona e într-o cursă contra-cronometru pentru o mutare, în condițiile în care fereastra de transferuri se închide vineri seară.
Se duc două operațiuni în paralel pentru un mijlocaș de calitate, deși toată munca ar putea fi în van. Lista de priorități îi cuprinde pe Pogba, Rabiot și De Jong, dar aducerea unuia dintre ei pare în acest moment imposibilă", notează sport.es, care punctează că, în cazul în care nu se va mai face vreun transfer, Valverde îi va oferi mai multe minute lui Sergi Roberto în linia de mijloc a catalanilor.
Cu două victorii din două meciuri, FC Barcelona o întâlnește în etapa a 3-a din La Liga pe Huesca, într-o partidă ce poate fi urmărită ÎN DIRECT duminică, pe Digi Sport, de la ora 19:30.
Etichete: fc barcelona , transferuri barcelona , pogba barcelona , de jong pogba rabiot
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții