Barcelona a câștigat cu emoții primul trofeu al sezonului. Victorie la penalty-uri cu Espanyol în Supercupa Cataloniei
07.03.2018, 22:51Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Supercupa Cataloniei este primul trofeu câștigat în acest sezon de Barcelona, care este în cursă și pentru tripla campionat - Cupa Spaniei - Liga Campionilor. Miercuri seară, echipa lui Ernesto Valverde a învins-o pe Espanyol la loviturile de departajare, scor 4-2, după 0-0 în timpul regulamentar, la capătul unui joc în care ambele formații și-au odihnit cei mai importanți jucători.
Barcelona a transformat toate cele 4 penalty-uri pe care a apucat să le execute, iar golurile au fost semnate de Paco Alcacer, Sergi Palencia, Yerry Mina și Abel Ruiz. De la Espanyol au ratat Sergi Darder și Jose Jurado (primul și ultimul executant) și au marcat Alejandro Lopez și Mario Hermoso.
Chiar dacă nu s-a înscris până la loviturile de departajare în meciul disputa la Lleida, în fața a 10.500 de spectatori, spaniolii l-au lăudat pe Ousmane Dembele, care s-a descurcat bine în flancul stâng al atacului Barcelonei. Andre Gomes a fost și el apreciat pentru prestația avută la mijloc, acolo unde a jucat în locul lui Busquets. Portarul Cillessen a avut mai multe parade în timpul jocului, iar totul a culminat la penalty-uri, unde a apărat șutul lui Jurado, decisiv pentru cucerirea trofeului. La polul opus, Paco Alcacer a primit critici pentru ratările sale.
Yerri Mina a fost integralist, și-a făcut treaba bine în apărare, fără a străluci, iar la loviturile de partajare a executat al treilea și a transformat. Și-a sărbătorit reușita cu un mic dans, chiar dacă Bareclona încă nu câștigase, însă în cele din urmă a ridicat deasupra capului primul trofeu cucerit în tricoul blaugrana. Miercuri a debutat la echipa mare și Marcus McGuane, al doilea englez din istoria clubului de pe Camp Nou.
Barcelona are și o veste proastă după Supercupa Cataloniei: l-a pierdut pe Denis Suarez, care a jucat din nou, după 12 meciuri în care nu a fost folosit. Atacantul a ieșit înaintea de pauză și a acuzat o leziune la mușchii adductori de la coapsa stângă.
A fost a treia ediție a Supercupei Cataloniei în acest format, după cele din 2014 (câștigată de Bareclona) și din 2016 (câștigată de Espanyol). Trofeul se acordă după un singur meci, organizat de Federația Catalană de Fotbal între cele mai bine clasate echipe catalane din La Liga.
Următorul meci al Barcelonei este cel de pe terenul celor de la Malaga, din etapa a 28-a din La Liga. Partida e programată sâmbătă, 10 martie, la ora 21:45, ÎN DIRECT pe Digi Sport 2 și LIVE VIDEO&TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: barcelona , victorie barcelona , barcelona supercupa , barcelona supercupa cataloniei , barcelona supercupa catalunyei , barcelona supercupa espanyol , espanyol barcelona supercupa , barcelona barcelona supercupa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții