Atletico îi prelungeşte contractul lui Oblak, până la Crăciun. Clauză de reziliere uriaşă
27.08.2018, 13:34Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Atletico Madrid a făcut un prelungirea contractului lui Jan Oblak prioritatea perioadei următoare. În aceste condiţii, este de aşteptat ca portarul sloven să semneze o nouă înţelegere cu echipa lui Diego Simeone înainte de Crăciun, anunţă AS.
Considerat de mulţi cel mai bun portar din lume în acest moment, Oblak nu a dus lipsă de oferte în această vară. Paris St. Germain şi Chelsea s-au numărat printre echipele care ar fi fost interesate de goalkeeperul de 25 de ani, care are o clauză de reziliere de 100 de milioane de euro.
Oblak mai are contract cu Atleti până în 2021, dar conducerea clubului e pregătită să prelungească actuala înţelegere şi îi va face o ofertă în curând. Pe lângă durata acordului, va creşte şi clauza de reziliere. Se va dubla, mai exact. Adică cine va dori să-l transfere pe sloven va trebui să plătească 200 de milioane de euro.
În acelaşi timp, portarul venit de la Benfica, în 2014, va primi o importantă creşetere salarială şi va deveni unul dintre cel mai bine plătiţi jucători din lotul vicecampioanei Spaniei, precizează sursa citată, fără a avansa vreo sumă.
În prezent, Oblak, care a primit, pentru al treilea sezon la rând, trofeul Zamora, oferit celui mai eficient portar din La Liga, are un salariu de 5,5 milioane de euro pe sezon.
Etichete: atletico madrid , la liga , jan oblak , oblak atletico , prelungire oblak
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții