A început curățenia! Primul jucător important de la Barcelona la care Hansi Flick renunță
articol scris de Digi Sport24.07.2024, 17:07
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Hansi Flick (59 de ani) este noul antrenor al celor de la Barcelona, după ce catalanii s-au despărțit de Xavi Hernandez (44 de ani).
Neamțul a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane și a început deja să-și creioneze lotul.
Hansi Flick renunță la Inigo Martinez
Chiar înainte de plecarea în cantonamentul din Statele Unite ale Americii, Hansi Flick a luat o decizie importantă, după cum anunță cei de la Fichajes.
Tehnicianul de 59 de ani a decis că nu mai are nevoie de serviciile lui Inigo Martinez (33 de ani). Conform sursei citate, stopper-ul spaniol nu l-a convins pe neamț, cel care e gata să mizeze pe jucători mult mai tineri în apărarea Barcelonei din acest sezon.
Șefii catalanilor și-ar fi dat deja acordul pentru ca fundașul central să plece, mai ales că acest lucru ar elibera o parte din cheltuielile salariale.
Cu un contract valabil până în vara lui 2025 cu Barcelona, Inigo Martinez ar fi dorit deja de mai multe echipe din Europa și se așteaptă ca în săptămânile următoare viitorul său să fie decis.
- Pe lângă Martinez, Barcelona mai are alți șase fundași centrali în lot: Jules Kounde (25 de ani), Pau Cubarsi (17 ani), Eric Garcia (23 de ani), Clement Lenglet (29 de ani), Ronald Araujo (25 de ani) și Mikayil Faye (19 ani).
- Inigo Martinez a ajuns la Barcelona în vara anului trecut din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de Athletic Bilbao.
- În total, spaniolul a evoluat în tricoul blaugrana în 25 de partide.
- 5 milioane de euro este cota de piață a lui Martinez, potrivit transfermarkt.com.
Ansu Fati s-a accidentat și nu va mai merge în SUA
Barcelona va pleca în turneul de pregătire pentru noul sezon, care va avea loc în Statele Unite ale Americii. Catalanii vor disputa trei partide amicale împotriva celor de la Manchester City, Real Madrid, dar și AC Milan.
Ansu Fati (21 de ani) a suferit o accidentare la piciorul drept, în urma unui antrenament pe care l-a susținut zilele trecute alături de catalani.
Conform Mundo Deportivo, atacantul nu va mai pleca alături de Barcelona în turneul de pregătire din America, unde catalanii le vor întâlni pe Manchester City, Real Madrid și AC Milan.
Este o veste cât se poate de proastă pentru atacantul spaniol deoarece dorea să se afirme în noul sezon sub comanda antrenorului Hansi Flick.
Ansu Fati a fost împrumutat sezonul trecut la Brighton, echipă unde a marcat 4 goluri în 27 de meciuri.
- Ansu Fati este la Barcelona din 2020 și are contract până în 2027.
- Ansu Fati a marcat 29 de goluri în 112 partide la Barcelona.
- Cota de piață a lui Ansu Fati, conform site-ului de specialitate Transfermarkt, este de 25 de milioane de euro.
Etichete: barcelona , transfer , spania , la liga , inigo martinez , hansi flick
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții