Ionuț Lupescu, prezentat oficial la CS Dinamo: "Vreau să fac o analiză serioasă"
articol scris de Digi Sport20.10.2023, 11:07
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Ionuț Lupescu (54 de ani) a revenit în fotbalul românesc și a semnat cu cei de la CS Dinamo.
Ionuț Lupescu, noul coordonator al Academiei de la CS Dinamo
Vineri, 20 octombrie, Ionuț Lupescu a fost prezentat oficial în noua sa funcție. Fostul internațional a dezvăluit care sunt intențiile sale și a vorbit inclusiv despre legătura dintre clubul Dinamo din SuperLiga și cel din Liga 3.
"Să clarificăm care este scopul şi obiectivul meu aici, alături de CS Dinamo. Cred că suntem în faza finală în care se va construi clubul Dinamo. Dar cred că asta nu este suficient pentru clubul Dinamo.
E foarte important ca şi centrul de copii şi junior, pentru că nu arată ca o Academie. E clar că trebuie să se investească şi în infrastructură.
Scopul meu aici este să fac o analiză pe care să i-o prezint domnului preşedinte. Vrem un proiect naţional de Academie. Până acum 10 ani, acest club a produs cei mai mulţi jucători care au ajuns la Dinamo Bucureşti sau la alte cluburi din Liga 1. Chiar şi la echipa naţională. Eu nu am venit aici ca să dau pe cineva afară.
Vreau să fac o analiză serioasă pentru că aici am crescut. Este un sentiment plăcut să vin să văd parcul sportiv. Pentru mine, este un singur Dinamo. Ambele echipe sunt Dinamo pentru mine. Ce va fi peste câţiva ani, nu depinde de mine", a spus Ionuţ Lupescu la prezentarea oficială la CS Dinamo.
Foști mari dinamoviști la CS Dinamo
CS Dinamo, club care are echipă de seniori în Liga 3, a atras în ultima perioadă nume importante din istoria clubului din ”Ștefan cel Mare”.
Alături de Ionuț Lupescu, la CS Dinamo activează în prezent Ionel Dănciulescu, Marius Niculae și Florin Bratu. Până la momentul arestării, și Dănuț Lupu a fost la club.
Etichete: ionut lupescu , cs dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții