”Săracii au foarte greu acces la fericire”. Selecționerul care a eliminat Brazilia de la Copa America, discurs fără precedent
articol scris de Digi Sport07.07.2024, 11:21
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Marcelo Bielsa (68 de ani), selecționerul naționalei din Uruguay, echipă care a eliminat Brazilia de la Copa America, scor 0-0 (0-0 d.p., 4-2 d.l.d.), a făcut o analiză amplă a fotbalului actual.
Marcelo Bielsa: ”Imaginați-vă ce s-a întâmplat cu fotbalul”
Reputatul antrenor a vorbit despre transformarea radicală a fotbalului în ultimii ani.
”Adevărul este că mi-aș dori alt fotbal. Uitați, dacă vă amintiți echipa lui Sao Paulo din vremurile ei bune, care avea și un antrenor imens, era într-o perioadă în care toți fotbaliștii naționalei Braziliei jucau în fotbalul local.
Era un scenariu ideal. Nu mă puneți pe mine în situația de a contesta, spuneți voi adevărul care este evident. Uite, au am o memorie proastă, dar voi cu siguranță vă amintiți că în acea echipă jucau Ray, Antonio Carlos, Ronaldo, Cafu, toți, Pintado, Evanilson, Miller. Toți erau fotbaliști de valoare europeană.
Dar înainte să plece în Europa, jucaseră două finale de Copa Libertadores. Atunci, imaginați-vă ce s-a întâmplat cu fotbalul. Cum fotbalul, care aparține publicului în esență, pentru că săracii au foarte greu acces la fericire, deja nu mai este al lor. La 17 ani Endrick deja a plecat de la Palmeiras”, a spus Bielsa, conform sportbible.com.
”Durerea aceasta pe care o manifest nu o să îmi aducă nimic altceva decât critici”
Bielsa mai spune că fotbalul nu mai este neapărat un produs care să se adreseze în primul rând publicului.
”Ceea ce face ca fotbalul să fie cel mai frumos joc din lume nu mai este prioritizat astăzi. Nu se mai pune preț pe faptul ca oamenii să primească un spectacol de calitate. Se pune preț doar pe bussiness, pe afacere.
Pentru afacere contează doar câți oameni urmăresc fotbalul. Fotbalul nu înseamnă doar un clip de 5 minute cu faze dintr-un meci. Fotbalul este mult mai mult decât atât, este o expresie culturală, este un mod de identificare.
Toată durerea aceasta pe care o manifest nu o să îmi aducă nimic altceva decât critici, dar o spun pentru că voi, presa, amplificați ceea ce spunem noi, cei care putem influența publicul. Înțelegeți? Eu sunt ascultat pentru că sunt selecționerul Uruguayului. Dacă nu eram, pe cine interesa ce aveam de zis?
Dar voi, care reprezentați o forță, care puteți manipula la maxim, de ce nu vă asumați să semnalați acest lucru? Mă înțelegeți?
Mereu când există un subiect important în lumea fotbalului presa progagă minciuni. În loc să le dezmintiți, faceți praf persoanele publice, cum ar fi Scaloni, Vinicius. Îi folosiți pentru a face polemici în legătura cu ei. Atunci, ce ar trebui să facem?”, a mai spus Bielsa.
Etichete: marcelo bielsa , copa america , marcelo bielsa uruguay
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții