Robert Lewandowski ar putea primi în cele din urmă Balonul de Aur! Reacția redactorului șef de la France Football
articol scris de Digi Sport30.11.2021, 21:32
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Chiar dacă o mulțime de fani se așteptau ca Robert Lewandowski (33 de ani) să câștige primul Balon de Aur din carieră, ceremonia de decernare s-a încheiat cu Lionel Messi fiind marele câștigător al prestigiosului trofeu.
Mai mult, agentul fotbalistului polonez a declarat la finalul ceremoniei că deși Lionel Messi este un fotbalist mare, argentinianul nu ar fi meritat să câștige trofeul din acest an.
Robert Lewandowski ar putea primi în cele din urmă Balonul de Aur! Reacția redactorului șef de la France Football
Pascal Ferre, redactorul șef de la France Footbal, publicația care acordă Balonul de Aur, a declarat, în urma reacțiilor venite din partea fanilor care considerau că Robert Lewandowski ar fi trebuit să primească prestigiosul trofeu, că fotbalistul polonez ar putea totuși să îl primească pe cel de anul trecut care nu a putut fi acordat din cauza pandemiei de coronavirus.
Totuși, Ferre a declarat că trebuie foarte bine analizată această propunere pentru simplul motiv că anul trecut nu a existat niciun vot prin care să se știe cu siguranță că Lewandowski ar fi câștigat trofeul.
”Nu trebuie să ne grăbim cu această decizie. Trebuie să ne gândim foarte bine mai mult timp. Nu putem fi siguri că Robert Lewandowski ar fi câștigat Balonul de Aur anul trecut pentru că nu a existat un vot”, a declarat Ferre, potrivit Goal.
Leo Messi a cerut ca Robert Lewandowski să primească Balonul de Aur 2020
Lionel Messi (34 ani) a avut cuvinte de consolare pentru marele învins al acestei ediţii a trofeului, atacantul polonez Robert Lewandowski: ''Lewandowski a avut un an extraordinar. El a demonstrat că este un atacant de clasă, cu uşurinţa cu care marchează. Poate că va reuşi să câştige anul viitor, este la un club mare...''
În timpul ceremoniei, Messi a mai spus: ''Robert, este o onoare să mă bat pentru trofeu alături de tine, tu l-ai meritat anul trecut. Sper că France Football ţi-l va oferi, pentru că îl meriţi''.
Etichete: balonul de aur , lionel messi , robert lewandowski
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții