Răzvan Lucescu, ”șocat” după meciul cu Volos, încheiat la egalitate după ce PAOK a avut 4-1: ”Ce mă deranjează?”
articol scris de Digi Sport17.10.2021, 18:49
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
PAOK Salonic, echipa lui Răzvan Lucescu, a condus-o cu 4-1 la pauză pe Volos, dar s-a văzut egalată în repriza a doua, când a ratat și un penalty.
La finalul partidei, Răzvan Lucescu a recunoscut că este ”șocat” de desfășurarea partidei de la Salonic și a transmis că două dintre golurile luate de PAOK au fost ”stupide”.
Răzvan Lucescu, ”șocat” după PAOK - Volos 4-4
”Evident că nu putem să vorbim despre mulțumire. E o senzație de șoc. E ceva ce nu pot crede. Un meci care n-a început bine pentru noi, însă apoi am reușit să revenim și am condus cu 4-1.
Nu pot să nu apreciez efortul jucătorilor mei, dar nu știu ce pot să spun după un meci care s-a încheiat așa. Am avut două mari ocazii, am ratat și un penalty. Portarul advers a avut două intervenții decisive, iar noi am luat două goluri stupide.
Ce mă deranjează? Nu știu ce să zic. Acest șoc mă deranjează. Șocul unui meci în care a condus cu 4-1, dar am fost egalați la 4-4. Este șocant. Am încercat să împingem, în final trebuia să fim mai 'nenorociți', scuzați-mi expresia, și să închidem jocul”, a transmis Răzvan Lucescu, potrivit Gazzetta.gr.
PAOK poate pierde locul întâi în Grecia
După remiza cu Volos, PAOK este pe locul întâi în Grecia, cu 13 puncte acumulate în șase runde.
Formația lui Răzvan Lucescu ar putea fi devansată, însă, în vârful clasamentului de Olympiakos, care are 11 puncte și un meci mai puțin disputat, cu Giannina, echipa care ocupă locul șase.
Etichete: razvan lucescu , grecia , paok - volos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții