Rămân fără antrenor Dennis Man și Valentin Mihăilă? Decizia patronului de la Parma după sezonul modest
articol scris de Digi Sport19.04.2023, 16:49
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Aflată pentru al doilea an în Serie B, Parma ocupă locul 6 în clasament, departe de primele locuri care asigură promovarea directă la finalul sezonului.
Cu toate acestea, "Cruciații" speră să prindă un loc de baraj în vederea promovării în Serie A, însă, indiferent de ceea ce se va întâmpla, patronul Kyle Krause și-a făcut planul pentru ediția următoare.
Patronul Parmei i-a decis soarta antrenorului lui Man și Mihăilă, după sezonul modest al echipei
În cadrul unui interviu acordat presei din Italia, americanul Kyle Krause a fost întrebat despre viitorul antrenorului Fabio Pecchia, în condițiile în care echipa se află pe o poziție cu mult sub așteptări. În ciuda sezonului modest al Parmei, patronul clubului a anunțat că îi va da credit în continuare tehnicianului, despre care a avut doar cuvinte de laudă.
"Pecchia va fi antrenorul nostru, indiferent dacă vom promova sau nu în Serie A. El a arătat că are o filozofie și o construiește zi de zi. Un antrenor nu poate fi judecat doar pentru promovarea în Serie A. Ești cu adevărat mulțumit însă, doar când ești pe primul loc.
Să vedem cum decurg următoarele cinci jocuri. Acum ne gândim la meciul împotriva lui Cagliari, care va fi important pentru noi și pentru întreaga echipă. Avem calitate. Trebuie doar să continuăm să o arătăm pe teren. Unde văd Parma peste cinci ani? Normal că în Serie A", a spus Krause, potrivit ParmaLive.
- Sosit în vara anului trecut, Fabio Pecchia a adunat 15 victorii, 9 egaluri și 12 eșecuri pe banca Parmei
Fabio Pecchia a intervenit, după ce Dennis Man a fost criticat în Italia
În cadrul unei conferințe de presă, Fabio Pecchia a fost întrebat despre Dennis Man. Antrenorul Parmei a spus că nu și-a pierdut încrederea în fostul fotbalist de la FCSB și a ținut să-l laude pe acesta pentru felul în care se pregătește la fiecare antrenament.
"Pentru mine, asta face parte din profesia noastră (n.r. a antrenorilor). Acum trebuie să menținem impulsul jucătorilor. Sunt momente când jucătorii traversează o formă extraordinară și momente în care toate acestea par să dispară.
Eu continui să am încredere în Dennis, pentru că îl văd cum lucrează în fiecare zi. Mai presus de toate, așteaptă și speră să poată face ceva diferit. Avem încredere în toată lumea și avem nevoie de toată lumea", a spus Fabio Pecchia.
Etichete: serie b , parma , dennis man , valentin mihaila , fabio pecchia , kyle krause
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții