PSG a adunat toate forțele pentru a-l convinge pe Lionel Messi! Momentele care au precedat mutarea verii în fotbalul mondial
articol scris de Digi Sport07.08.2021, 17:05
SuperLiga: Oțelul - Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR, vineri, 21:00, DGS 1
Ruptura dintre Lionel Messi și Barcelona este definitivă, iar argentinianul este aproape să semneze cu PSG.
Interesul clubului parizian pentru Lionel Messi nu este nou, PSG manifestându-și inclusiv public dorința de a-l aduce pe argentinian de la începutul acestui an, când regulamentele permiteau, având în vedere că jucătorul intrase în ultimele șase luni de contract.
Momentele care au dus la transferul lui Lionel Messi la PSG
Negocierile pentru un transfer nu s-au purtat doar convențional, între club și jucător, ci și jucătorii lui PSG apropiați de Lionel Messi, precum bunul prieten Neymar sau coechipierii de la naționala Argentinei Angel Di Maria și Leandro Paredes, au încercat să-l convingă pe deja fostul jucător al Barcelonei să vină la Paris, atât prin discuții personale, cât și prin declarații făcute în spațiul public.
Primul moment care a aprins ”scânteia” a avut loc în decembrie 2020, când Neymar anunța: ”Ceea ce îmi doresc cel mai mult este să joc din nou cu Messi, să mă bucur de fotbal din nou împreună cu el. Sunt sigur că anul viitor o vom face”.
Câteva săptămâni mai târziu, când Lionel Messi intrase în ultimele șase luni de contract cu Barcelona Leonardo, directorul sportiv al clubului parizian, recunoștea că argentinianul este o țintă.
”Jucători mari precum Messi vor fi mereu pe lista lui PSG. Stăm la o masă mare împreună cu ceilalți care-i urmăresc cazul. Încă nu, nu ne-am așezat la acea masă, dar ne-am rezervat deja un scaun”, declara Leonardo, potrivit Mundodeportivo.
Tot în luna ianuarie a acestui an, Angel Di Maria își manifesta dorința de a fi coechipier cu Lionel Messi și la echipa de club.
”Ar fi maximum. N-aș putea cere mai mult de la fotbal”, transmitea Angel Di Maria.
Nasser Al-Khelaifi, mesaj direct pentru Joan Laporta
Câteva luni mai târziu, în iunie, Nasser Al-Khelaifi, președintele lui PSG, dădea o declarație elocventă: ”I-am spus lui Laporta (n.r. președintele Barcelonei) că acum avem dreptul să negociem direct cu Messi. Tot ce pot spune este că orice mare jucător ar vrea să vină la PSG”.
În Iulie, Leandro Paredes recunoștea că deja la PSG se vorbește des despre venirea lui Lionel Messi.
”S-a vorbit mult în club de când s-a aflat că Leo poate veni la Paris. Ar fi un vis îndeplinit să joace cu noi sezonul viitor”, susținea Leandro Paredes.
În urmă cu o săptămână, chiar cu câteva zile înainte ca Barcelona să anunțe că Lionel Messi nu va continua, argentinianul a fost în vacanță la Ibiza cu patru jucători de la PSG, Angel Di Maria, Neymar, Marco Verratti și Leandro Paredes.
Etichete: psg , neymar , angel di maria , lionel messi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții