Probleme pentru Alin Toșca! De ce ar putea pica transferul în Italia
articol scris de Digi Sport10.01.2023, 22:02
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Alin Toșca (30 de ani) mai are un an și jumătate de contract cu Gaziantep, însă ar putea pleca mai devreme de la formația unde evoluează încă din 2019.
Fotbalistul ar putea ajunge în fotbalul din Italia, la Benevento, formația care evoluează în Serie B.
Transferul lui Alin Toșca la Benevento este în pericol
Fundașul român ar fi ajuns la un acord deja cu formația italiană, însă mai are de făcut un pas important.
- Alin Toșca a mai evoluat pentru Benevento în sezonul 2017/2018, pe când echipa era în Serie A.
Jurnaliștii italieni au notat faptul că transferul lui Alin Toșca la formația antrenată de Fabio Cannavaro este în pericol. Se pare că fostul mare fotbalist italian îl vrea la echipă pe fundașul român, însă cu o singură condiție, ca acesta să vină liber de contract.
Totuși, turcii de la Gaziantep nu vor să îi rezilieze contractul lui Alin Toșca, motiv pentru care mutarea ar putea pica.
”Nicio veste din partea lui Alin Toșca, care a fost rezervă la meciul cu Istanbulspor și a intrat pe teren abia în minutul 88. Gaziantep era în avantaj, dar, cu românul în teren, a fost egalată de la punctul cu var. Deocamdată, turcii nu vor să îi dea drumul fundașului, care trebuie să își convingă clubul să îi rezilieze contractul. Altfel, Benevento se va îndrepta către alte opțiuni”, au scris cei de la Il Mattino.
Alin Toșca a mai evoluat la Benevento
În ianuarie 2020, Benevento a încercat să-l aducă definitiv pe Alin Toșca, însă acesta nu a fost cedat în Italia la insistențele lui Marius Șumudică, antrenor pe atunci la Gaziantep.
Fotbalistul român este foarte apreciat de italieni pentru polivalența sa. Acesta poate fi folosit atât ca fundaș stânga, cât și ca fundaș central-stânga, într-o linie de trei fundași centrali.
Etichete: fabio cannavaro , alin tosca , benevento , gaziantep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții