Parma a luat decizia finală în privința lui Dennis Man
articol scris de Digi Sport08.09.2023, 15:24
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dennis Man (25 de ani) nu a reușit să își găsească o constanță din momentul transferului la Parma și a avut evoluții oscilante.
Chiar și așa, internaționalul român a intrat în atenția mai multor cluburi din străinătate, iar Giovanni Becali a oferit ultimele detalii despre situația fotbalistului.
Parma nu vrea să renunțe la Dennis Man
Aflat de la începutul anului 2021 în Italia, Dennis Man a avut mai multe sclipiri la Parma, însă s-a accidentat aproape de fiecare dată când traversa un moment bun.
Întrebat despre ceea ce se va întâmpla cu Dennis Man în viitorul apropiat, Giovanni Becali a dezvăluit că românul a fost declarat netrasferabil de către Parma și va continua pe Ennio Tardini alături de Valentin Mihăilă.
"După un gol marcat de Dennis Man, cu călcâiul, am fost anunţat de către noul director general de la Parma, fostul director general al celor de la Club Brugge, să nu mai caut (n.r. alte echipe să-l transfere).
Să nu mai vorbesc cu nicio echipă interesată de Dennis Man, pentru că nu este transferabil. În acest moment şi Dennis Man, şi Valentin Mihăilă rămân ambii cu câte doi ani de contract, au ocazia să demonstreze ce pot intra în Serie A.
Toată situaţia va fi sub controlul meu şi al lor pentru viitor. Dacă Parma promovează, iar ei rămân cu câte un an de contract, vă daţi seama că preţurile rămân la jucători”, a declarat Giovanni Becali, conform Fanatik.
Dennis Man este accidentat în momentul de față
La finalul lunii august, Dennis Man a acuzat probleme medicale la una dintre ședințele de pregătire ale celor de la Parma și a ieșit astfel din calcule inclusiv pentru cele două meciuri ale României din preliminariile EURO 2024, cu Israel și Kosovo.
Potrivit italienilor, Man a suferit o accidentare musculară la piciorul stâng.
Din momentul transferului în Italia, Dennis Man s-a confruntat cu mai multe accidentări, la fel cum s-a întâmplat și în cazul lui Valentin Mihăilă, care a avut, de asemenea, numeroase probleme musculare și a fost nevoit să lipsească bune perioade de timp de pe teren.
- 3,2 milioane este cota de piață a lui Man, potrivit Transfermarkt
Etichete: serie b , parma , giovanni becali , dennis man
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții