OUT! Un selecționer din grupa României, demis imediat după finalul preliminariilor EURO 2024
articol scris de Digi Sport22.11.2023, 18:16
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
România a câștigat grupa I a preliminariilor EURO 2024, după ce a învins Elveția, scor 1-0, în ultima rundă.
Primoz Gliha, selecționerul naționalei din Kosovo, a fost demis
Alături de ”Tricolori”, s-a calificat la Campionatul European și Elveția, de pe locul secund. Israel a încheiat pe poziția a treia și are șanse să meargă la turneul final din Germania grație prezenței în barajul din Liga Națiunilor, Belarus a fost a patra, iar Kosovo, pe 5. Andorra s-a clasat pe ultimul loc.
În ultima etapă, Kosovo a fost învinsă pe teren propriu de Belarus, scor 0-1, iar selecționerul Primoz Gliha (56 de ani) a plătit cu postul. Potrivit presei de la Priștina, acesta a fost demis.
Gliha a fost al doilea selecționer al celor din Kosovo în preliminariile EURO 2024. El i-a luat locul lui Alain Giresse în iulie 2023. Francezul îl înlocuise chiar pe Primoz Gliha în februarie 2022.
Clasamentul grupei I din preliminariile EURO 2024
Qeqa Krelani, cea mai cunoscută jurnalistă din Kosovo, a contribuit la selecție
Galerie Foto
În penultima etapă a preliminariilor, Kosovo a scos o remiză pe terenul Elveției, scor 1-1.
La flash-interviu, selecționerul Primoz Gliha a făcut declarații neașteptate despre Qeqa Krelani, cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo. Tânăra cu peste 100.000 de urmăritori pe Instagram a criticat constant stranierii de-a lungul preliminariilor și chiar le-a sugerat să se retragă de la echipa națională.
Gliha a admis că a convocat un jucător din campionatul kosovar în urma presiunilor făcute de Krelani, iar recomandarea jurnalistei a fost de bun augur.
"Acest rezultat i se datorează Qeqei Krelani, deoarece ea, prin meseria de jurnalistă, a pus presiune pe noi în fiecare zi: 'Convocați jucătorii din campionatul intern'.
Ni l-a recomandat încontinuu pe Muhamet Hyseni și ne-a spus fără oprire că dacă va juca, va marca. Mi-a spus să îl bag în teren și Kosovo va câștiga un jucător grozav.
Ce s-a întâmplat apoi? Muhamet a înscris la debut, cu Elveția. Qeqa Krelani este mama fotbalului din Kosovo", a spus Gliha, citat de FFK pe Twitter.
Etichete: primoz gliha , selectioner kosovo , demitere gliha
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții