Omul care l-a jignit pe Gică Hagi are zilele numărate la Galatasaray! Fanii îi vor ”capul”. Turcul și-a închis contul de Twitter
articol scris de Digi Sport16.01.2022, 18:28
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Continuă problemele interne la Galatasaray. După scandalul demiterii legendarului antrenor Fatih Terim, președintele Burak Elmas este nevoit să facă față unei noi provocări.
Unul dintre membrii Consiliului de Administrație al clubului, Ișitan Gun a postat, în trecut, mesaje jignitoare la adresa femeilor pe rețelele de socializare, iar fanii echipei din Istanbul le-au adus la suprafață, cerând demiterea sa, anunță presa din Turcia.
Haos total la Galatasaray!
De asemenea, suporterii și-au amintit că nu este singurul din ”board” lui Galatasaray care calcă strâmb pe rețelele de socializare. A revenit în prim plan și numele lui Selim Sefada, cel care a postat pe Twitter o serie de mesaje insultătorare la adresa tuturor, după bunul plac.
Nu a scăpat nici Gheorghe Hagi, pe care, în 2011, l-a jignit într-un mod grobian. În acel moment, ”Regele”se afla la al doilea mandat pe banca tehnica a formației Cim-Bom.
Nu vom traduce inepțiile lui Selim Sefada!
Fanii lui Galatasaray au început să readucă la suprafață toate postările lui Sefada, iar un val uriaș de critici au început să apară la adresa sa. Suporterii l-au criticat in termeni duri, iar Sefada a fost obligat să-și închidă contul de Twitter.
Așadar, fanii vor ca Ișitan Gun și Selim Sefada să dispară cât mai rapid din jurul echipei. De asemenea, președintele Burak Elmas se află și el sub lupa fanilor, mai ales după ce l-a dat afară pe ”Împăratul” Fatih Terim.
Dacă Ișitan Gun și-a cerut scuze public pentru acele mesaje, Selim Sefada a ales să-și închidă contul de Twitter. Suporterii celor de la Galatasaray se așteaptă ca Burak Elmas să-l dea afară cel puțin pe Sefada.
Până la noi decizii, Selim Sefada a fost alături de președintele Burak Elmas la meciul pe care Galatasaray l-a jucat, duminică, pe terenul celor de la Hatayspor, contând pentru etapa a 21-a din campionatul Turciei.
Etichete: gheorghe hagi , galatasaray , burak elmas , selim sefada , isitan gun
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții