”Nu aș avea curaj să îl folosesc în meciul cu Chelsea”. Răzvan Marin nu i-a convins pe olandezi
02.11.2019, 19:52SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Răzvan Marin a jucat 18 minute în ultimul meci al lui Ajax, din campionat, dar jurnaliștii olandezi continuă să îl critice pe mijlocașul român, ajuns la Amsterdam pentru 12.5 milioane de euro.
”A intrat într-o perioadă delicată. Nu îmi place. Nu aș avea curajul să joc cu Răzvan Marin împotriva lui Chelsea. Îl consider pe Marin dezamăgitor până acum, în toate meciurile în care l-am văzut”, a comentat Reinard Visscher, editor la De Nabeschouwing.
Chelsea - Ajax, meci din faza grupelor Ligii Campionilor, se va disputa marți, de la ora 22:00, în direct pe Digi Sport 3 și în timp real pe digisport.ro.
Răzvan Marin nu mai jucase de peste o lună pentru Ajax
În partida cu Zwolle, Răzvan Marin a bifat primele minute după o lună în care nu a îmbrăcat tricoul ”lăncierilor” într-un meci oficial. Ajax s-a impus cu 4-2, dar internaționalul român nu s-a evidențiat cu nimic.
Românul a jucat zece meciuri, în toate competiţiile, însă a rămas pe bancă în ultimele meciuri, inclusiv în victoria cu 4-0 din derby-ul cu Feyenoord, de duminică.
Răzvan Marin (23 de ani) a fost cumpărat de Ajax în vară, de la Standard Liege, pentru 12,5 milioane de euro.
În afara lui Marin, Ajax i-a mai transferat în această vară pe Édson Alvarez şi Lisandro Martínez în locul lui Matthijs de Ligt, Frenkie de Jong şi Lasse Schöne, vânduţi înainte de debutul sezonului.
Etichete: ajax , razvan marin , razvan marin ajax
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții