Malcom Edjouma, înapoi la FCSB? Ce scrie presa din Italia
articol scris de Digi Sport15.11.2023, 10:16
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ajuns în această vară la Bari, Malcom Edjouma (27 de ani) este departe de forma arătată la FCSB și a prins puține minute de la transferul în Italia.
Bari nu e mulțumită de Edjouma și pregătește noi transferuri
Malcom Edjouma are șapte meciuri consecutive în care a fost lăsat pe banca de rezerve, iar antrenorul lui Bari a recunoscut public faptul că fostul jucător de la FCSB a pierdut lupta pentru postul de titular, cel puțin până în momentul de față.
Mai mult, italienii anunță că Bari pregătește noi transferuri în pauza de iarnă, asta deoarece fotbaliștii ajunși în vară, printre care și Edjouma, nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor.
"În fereastra de mercato din ianuarie, antrenorul Pasquale Marino va avea nevoie de câțiva jucători noi capabili să înțeleagă stilul de joc agresiv și proactiv. Malcom Edjouma și Mattia Aramu nu și-au arătat utilitatea, au probleme cu adaptare și nu reprezintă o valoare adăugată în lotul lui Bari", au notat italienii.
Cifrele lui Malcom Edjouma la Bari
- Bari - Palermo 0-0 (6 minute)
- Cremonese - Bari 0-1 (9 minute)
- Bari - Cittadella (15 minute)
- Ternana - Bari 0-0 (33 de minute)
- Pisa - Bari 0-0 (rezervă neutilizată)
- Bari - Catanzaro 2-2 (45 de minute)
- Parma - Bari 2-1 (rezervă neutilizată)
- Bari - Como 1-1 (rezervă neutilizată)
- Bari - Modena 1-1 (rezervă neutilizată)
- Brescia - Bari 1-2 (rezervă neutilizată)
- Bari - Ascoli 1-0 (rezervă neutilizată)
- FeralpiSalo - Bari 3-3 (rezervă neutilizată)
Edjouma nu convinge la Bari, iar Becali poate pierde 600.000 de euro
În luna august a acestui an, Malcom Edjouma ajungea de la FCSB la Bari, sub formă de împrumut pentru un an. Pentru această mutare, italienii au plătit 200.000 de euro și ar urma să mai plătească alți 600.000 de euro în cazul unui transfer definitiv.
Acest lucru este însă puțin probabil, cel puțin în momentul de față, dacă ar fi să analizăm parcursul lui Edjouma de la Bari.
Un semnal de alarmă pentru Malcom Edjouma este că nici noul antrenor al lui Bari, Pasquale Marino, nu este prea încântat de serviciile sale.
"Singurul jucător care poate să plece e Edjouma, i-am dat voie. 200.000 de euro împrumut plus 600.000 de euro cumpărare. Dacă vă întreabă cineva dacă mai vinde FCSB ceva, vă spun că nu se mai mișcă nimic la ora asta, niciun picior de jucător", spunea Gigi Becali.
Etichete: serie b , bari , fcsb , malcom edjouma , transfer edjouma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții