Luis Suarez chiar și-a dorit să revină "acasă"! Gestul financiar pe care l-a făcut la negocierile cu Nacional
articol scris de Digi Sport30.07.2022, 12:30
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Devenit liber de contract în această vară, după despărțirea de Atletico Madrid, Luis Suarez (35 de ani) a decis să se întoarcă în Uruguay, acolo unde va evolua în următoarele cinci luni pentru Nacional Montevideo.
Luis Suarez chiar și-a dorit să revină "acasă"! Gestul financiar pe care l-a făcut la negocierile cu Nacional
Jose Fuentes, președintele celor de la Nacional Montevideo, a dezvăluit că partea financiară a reprezentat cea mai mare temere a uruguayenilor la negocierile cu Luis Suarez. Deși oficialii clubului i-au oferit cel mai mare salariu din echipă, "El Pistolero" a spus că nu-l interesează banii și a cerut să fie plătit la fel ca și colegii săi.
"Momentul de cotitură a fost atunci când mi-a spus că familia îl susține și își doresc să se întoarcă în Uruguay. Știam că financiar nu putem concura, nu am menționat inițial acest aspect, dar i-am spus să se gândească cum s-ar simți copiii lui când își vor vedea tatăl atât de iubit și aclamat.
Când i-am oferit mai mulți bani decât le dăm în mod normal jucătorilor, mi-a spus: 'Nu, nu.. vreau aceeași sumă ca restul echipei'", a declarat Jose Fuentes pentru Super Deportivo Radio.
Luis Suarez a semnat cu Nacional Montevideo
Suarez, în vârstă de 35 de ani, este cel mai bun marcator din istoria selecţionatei uruguayene (68 goluri), cu care ar urma să participe la a patra sa Cupă Mondială. Atacantul era liber de contract după ce a plecat de la Atletico Madrid la finalul sezonului trecut.
”Am ajuns la un acord să merg la Nacional, mi-a fost imposibil să refuz această oportunitate. Sper ca ultimele detalii să se rezolve cât de repede ca mutarea să devină oficială”, a declarat Luis Suarez într-o înregistrare video publicată pe rețelele sociale, cu scurt timp înainte de a semna.
Suporterii lui Nacional au lansat recent o veritabilă campanie în mediul online pentru a-l convinge pe "El Pistolero" să revină la club.
Luis Suarez, 13 goluri în ultimul sezon
Atletico Madrid a decis să nu-i prelungească înțelegerea lui Luis Suarez la finalul sezonului, deși uruguayanul reușise evoluții solide și fusese unul dintre jucătorii importanți ai echipei.
Luis Suarez a evoluat în 45 de meciuri pentru Atletico Madrid, a marcat de 13 ori și a contribuit la alte trei reușite, prin pase decisive.
Etichete: luis suarez , el nacional , salariu suarez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții