Video&Foto Incidente grave la un derby european! Ultrașii au invadat terenul și s-au bătut ”la firul ierbii”. Meciul a fost întrerupt
articol scris de Digi Sport18.10.2021, 09:20
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Derby-ul primei ligi din Slovacia, Spartak Trnava - Slovan Bratislava, a fost întrerupt în minutul 16 după ce fanii celor două formații au invadat terenul de joc și s-au bătut pe gazon.
Fosta adversară a celor de la Sepsi în preliminariile Conference League, Spartak Trnava, a primit vizita lui Slovan Bratislava, în duelul primelor două clasate din Fortuna Liga, însă partida s-a încheiat prematur, după aproximativ un sfert de oră din cauza suporterilor celor două echipe care au coborât din tribune și s-au duelat ”la firul ierbii”.
Galerie Foto
Meciul Spartak Trnava - Slovan Bratislava, suspendat în minutul 16 după ce suporterii s-au bătut pe teren
”Războiul” de pe gazon a durat câteva minute, doar intervenția forțelor de ordine reușind să liniștească spiritele într-un final. Potrivit presei din Slovacia, cel puțin o persoană a fost rănită, iar oficialii au luat decizia ca jocul să nu mai continue. Comisiile vor stabili dacă jocul se va relua ulterior sau dacă una dintre cele două combatante va câștiga la ”masa verde”. Se pare că ultrașii gazdelor au atacat primii.
După 11 runde, Slovan conduce clasamentul din prima ligă a Slovaciei, cu 23 de puncte, la egalitate cu Spartak Trnava, însă cu un golaveraj superior. Podiumul este încheiat de Ruzomberok, aflată la cinci lungimi în urma celor două.
Etichete: spartak trnava , slovan bratislava , bataie pe teren , bataie suporteri , suporteri slovacia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții