Exclusiv Ilie Dumitrescu a dat verdictul după ce Radu Drăgușin a prins transferul carierei la Tottenham
articol scris de Digi Sport11.01.2024, 08:05
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Radu Drăgușin (21 de ani) este capul de afiș în această perioadă de mercato, după ce a decis să dea curs ofertei primite din partea lui Tottenham.
Genoa ajunsese la un acord atât cu Spurs, cât și cu Bayern Munchen, însă Radu Drăgușin a decis să semneze cu gruparea din Premier League, care va plăti suma de 25 de milioane de euro pentru fundașul echipei naționale a României. În înţelegere este inclus şi împrumutul fundaşului Djed Spence în Serie A, pentru care Tottenham va suporta salariul.
Ilie Dumitrescu: ”Vreau ca Drăgușin să se impună și să fie un model pentru fotbaliștii tineri!”
Ilie Dumitrescu a analizat transferul lui Radu Drăgușin la Tottenham, care este de altfel și echipa la care a evoluat specialistul Digi Sport.
Fostul mare fotbalist a avut cuvinte de laudă la adresa fundașului român, mai ales că acesta a avut puterea de a o refuza pe Bayern Munchen.
”Este un lucru extraordinar ca un jucator român. Este al patrulea jucător care merge la Tottenham. Eu am fost foarte fericit. Vreau ca Drăgușin să se impună și să fie un model pentru fotbaliștii tineri de perspectivă. Este cel mai important transfer pentru că vorbim de un jucător care a făcut un progres uriaș.
Să îl vezi la 16 ani că semnează cu Juventus și să ai șansa să te antrenezi cu Bonucci, Chiellini. A fost la cel mai înalt nivel. S-a dezvoltat într-o societate profesionistă cu o mentalitate de învingător. Dacă îl vezi la 16 ani și apoi în momentul în care a părăsit-o pe Juventus, vezi un copil și un jucător puternic, masiv.
A contat și transferul la Genoa, s-a impus și a făcut pasul la națională, unde a adus un echilibru fantastic. Apoi a fost anul ăsta de excepție în Serie A, unde în fiecare săptămână este un test. E clar că a reușit să impresioneze și cu niște cifre fantastice.
Să ai de ales între Bayern și Tottenham... A contat enorm că a fost sunat de Postecoglou, chiar dacă oferta era mai bună de la Bayern. El a ales Tottenham, a ales campionatul mai puternic. Cred că s-a gândit că e doar o escală, adică tot el să își depășească recordul la suma de transfer”, a spus Ilie Dumitrescu la emisiunea Fotbal European.
Cum arăta Radu Drăgușin în urmă cu șase ani
În urmă cu șase ani, în 2018, atunci când Radu Drăgușin a ajuns la Juventus, fundașul român a fost invitat în platoul emisiunii Digisport Matinal alături de impresarul Florin Manea.
Drăgușin, care era doar un copil pe acea vreme, povestea care sunt primele sale impresii după impactul cu școala de fotbal a ”Bătrânei Doamne”.
Transformarea fizică a fotbalistului este uimitoare, însă un lucru cu siguranță nu s-a schimbat: motivația fotbalistului și dorința de a ajunge în elita fotbalului european.
”Când am auzit prima dată despre aceste discuții cu Juventus nu am crezut, am zis că este o glumă. Dar, mai apoi, după ce am văzut invitația pe care Florin Manea a primit-o de la ei, nu am mai zis nimic și am început să realizez.
Sunt conștient că mă așteaptă un drum foarte lung și greu, dar sunt pregătit să facă față”, spunea Drăgușin la acea vreme.
Etichete: tottenham , ilie dumitrescu , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții