Gestul care arată cât de mare este! Cui i-a dedicat Leo Messi primul gol înscris la Inter Miami
articol scris de Digi Sport22.07.2023, 15:07
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Lionel Messi (36 de ani) a fost în centrul atenției sâmbătă, la meciul câștigat de Inter Miami cu Cruz Azul, scor 2-1.
Superstarul argentinian a înscris golul decisiv, din lovitură liberă, în minutul 90+4, astfel că debutul său la noua echipă nu putea fi unul mai reușit.
Galerie Foto
Lionel Messi i-a dedicat golul decisiv unui coechipier
La final, Messi a oferit un interviu chiar de pe teren, așa cum se obișnuiește în Statele Unite ale Americii.
Campionul mondial a făcut un gest de mare campion și i-a dedicat golul noului său coleg, Ian Fray (20 de ani), care a fost nevoit să iasă de pe teren după jumătate de oră, din cauza unei accidentări.
"Vreau să îi dedic golul lui Ian Fray, care suferă în vestiar din cauza accidentării pe care a avut-o. Vine după două accidentări serioase și astăzi a avut ghinionul de a se accidenta din nou", a spus Messi.
Lionel Messi, gol de generic la debutul pentru Inter Miami
În minutul 90+4, Messi a executat o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri distanță.
Așa cum a făcut de zeci de ori în cariera sa, superstarul argentinian a trimis balonul în vinclu, fără nicio șansă pentru portarul advers.
Comentatorii, coechipierii lui Messi, dar mai ales tribunele au "erupt", pur și simplu, în momentul în care balonul a atins plasa. Reușita a fost postată pe pagina oficială de Twitter a campionatului american, alături de descrierea elocventă "Lionel Andres Messi nu este om".
Etichete: leo messi , lionel messi , inter miami , ian fray
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții