Florin Niţă, spre La Liga? "I se potriveşte campionatul Spaniei. Am spus că va ajunge departe"
09.04.2018, 16:18Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Florin Niţă (30 de ani) a făcut în iarnă pasul spre un campionat din străinătate. Portarul a fost cedat de FCSB la Sparta Praga, contra sumei de două milioane de euro. Goalkeeper-ul care a mai evoluat în carieră şi la Chiajna a ajuns între timp şi al doilea portar al naţionalei, după Ciprian Tătăruşanu.
Fostul antrenor cu portarii al roş-albaştrilor, Florin Tene, consideră că Niţă poate face pasul spre un campionat mai puternic decât cel al Cehiei şi crede că portarului i s-ar potrivi La Liga.
"Cred că ar putea face pasul spre un campionat şi mai important dacă va avea evoluţii constante. Cred că cel mai bine i se potriveşte campionatul Spaniei. E un portar de statură medie, precum Iker Casillas, are un echilibru foarte bun. Când am venit la Steaua, era al patrulea portar. Eu spuneam că va ajunge departe, iar lumea îmi spunea că sunt "nebun". Între timp a ajuns numărul unu la Steaua şi unul dintre portarii echipei naţionale", a spus Florin Tene, pentru ProSport.
Ajuns în 2013 la formaţia patronată de Gigi Becali, Florin Niţă a devenit titularul postului de portar după plecarea lui Tătăruşanu, în vara lui 2014.
foto: sparta.cz
Etichete: primera division , transfer , la liga , sparta praga , florin nita , florin nita la liga , nita in spania , transfer nita spania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții