Descătușare! Decizia în relația plină de frământări dintre Mesut Ozil și Arsenal. Ce va face campionul mondial
articol scris de Digi Sport16.01.2021, 15:55
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Internaţionalul german Mesut Ozil a ajuns la un acord în vederea rezilierii contractului său cu clubul englez de fotbal Arsenal Londra, valabil până la sfârşitul acestui sezon, urmând să-şi continue cariera la echipa turcă Fenerbahce, anunţă site-ul The Athletic, citat de agenţia Reuters.
În vârstă de 32 ani, Ozil nu a mai jucat pentru Arsenal din luna martie a anului trecut, fiind lăsat în afara lotului "tunarilor" de la debutul acestui sezon. La începutul acestei luni, mass-media din Turcia anunţa că Fenerbahce i-a oferit un contract pe trei ani şi jumătate lui Mesut Ozil, fotbalist de origine turcă.
Mesut Ozil: "Fenerbahce este precum Real Madrid în Spania. Cel mai mare club al ţării"
Mesut Ozil, unul dintre jucătorii cu cel mai mare salariu din lotul lui Arsenal, poate să negocieze cu orice club, aflându-se în ultimele sale şase luni de contract cu echipa londoneză, însă The Athletic susţine că mijlocaşul va pleca liber la Fenerbahce, în această iarnă.
"Fenerbahce este precum Real Madrid în Spania. Cel mai mare club al ţării", a afirmat Ozil într-o discuţie pe Twitter cu fanii săi, în cursul acestei săptămâni.
Mesut Ozil a sosit la Arsenal în anul 2013, de la Real Madrid, în schimbul sumei de 42 milioane lire sterline, ajutând gruparea londoneză să cucerească Cupa Angliei la primul său sezon pe Emirates Stadium, sub comanda antrenorului Arsene Wenger.
- 32 de ani are Ozil, campion mondial cu Germania în 2014
- 5 milioane de euro e cota de piaţă a lui Ozil
Mesut Ozil, marginalizat de antrenorul lui Arsenal, Mikel Arteta
El s-a simţit, însă, marginalizat de succesorul lui Wenger, Unai Emery, precum şi de actualul antrenor al lui Arsenal, Mikel Arteta, care a invocat "motive fotbalistice" pentru a explica absenţa lui Ozil din lotul lui Arsenal.
Arteta a declarat la începutul acestei luni că ar fi "un lucru bun pentru ambele părţi" dacă s-ar ajunge la un acord în vederea despărţirii de Mesut Ozil în actuala perioadă de mercato.
Agerpres
Etichete: mesut ozil , arsenal londra , ozil fenerbahce
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții