Dennis Man, mesaj clar după partida Genoa - Parma 3-3. "Cruciații" sunt neînvinși în noul sezon din Serie B
articol scris de Digi Sport04.09.2022, 12:05
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Parma a obținut o remiză pe terenul celor de la Genoa, scor 3-3, în etapa cu numărul patru din Serie B.
Dennis Man, mesaj clar după partida Genoa - Parma 3-3. "Cruciații" sunt neînvinși în noul sezon din Serie B
Cu Dennis Man și Valentin Mihăilă din primul minut, Parma a obținut un punct din duelul de la Genoa și ocupă locul 10 în momentul de față, cu opt puncte acumulate în patru meciuri. Pentru formația de pe Ennio Tardini a punctat Mihăilă, însă reușita românului nu a fost suficientă pentru ca elevii lui Fabio Pecchia să se impună.
După partida disputată sâmbătă, Dennis Man a postat mai multe fotografii pe contul său de Instagram, iar fostul fotbalist al celor de la FCSB a avut un mesaj clar: "Continuăm cu acest spirit!", semn că la Parma este o atmosferă bună în momentul de față.
Mihăilă, lăudat de presa italiană după Genoa – Parma 3-3: “A fost devastator”. Dennis Man, criticat
Valentin Mihăilă (22 de ani) a înscris în minutul 37 și a oferit pasa decisivă pentru reușitele lui Roberto Inglese, din minutul 21, și Nahuel Estevez, din minutul 89.
De cealaltă parte, la Genoa, fundașul Radu Drăgușin (20 de ani) a fost integralist pentru Genoa, în timp ce atacantul George Pușcaș (26 de ani) a rămas pe banca de rezerve.
Valentin Mihăilă a fost integralist pentru Parma, în timp ce Dennis Man (24 de ani) a părăsit terenul în minutul 57. Presa italiană a avut numai cuvinte de laudă la adresa acestuia, în timp ce Radu Drăgușin și Dennis Man au fost criticați.
“Mihăilă – 7,5. A fost devastator în fiecare zonă a terenului. A reușit o foarfecă spectaculoasă, care a creat golul lui Inglese. Apoi a adus-o în avantaj pe Parma, după un șut deviat. În cele din urmă, a venit și al doilea assist: un corner care părea inofensiv.
Man – 5,5. Nu s-a remarcat niciodată. Românul continuă forma slabă, după un start încurajator de sezon”, notează parmalive.com.
“Drăgușin – 6. I-a hărțuit pe fundașii adverși. Din păcate pentru el, a deviat mingea pentru golul lui Mihăilă.
Mihăilă – 7,5. A fost un factor decisiv în acest meci.
Man – 5,5. Nu prea a văzut mingea, a fost controlat bine de fundașii de la Genoa, care nu i-au oferit spații. Poate că a fost afectat și de o lovitură primită în prima repriză”, notează tuttomercatoweb.com.
Etichete: serie b , parma genoa , dennis man , mesaj man
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții