Dennis Man, în atenția unui club important din Europa. Principala calitate remarcată la internaționalul român
articol scris de Digi Sport18.11.2022, 18:54
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Dennis Man (24 de ani) a avut parte de un sezon bun la Parma, până în momentul accidentării din luna octombrie, iar evoluțiile românului le-au atras atenția oficialilor unui club din Europa.
Dennis Man, pus pe lista de transferuri a celor de la Beșiktaș
După ce s-a scris în trecut că ar fi dorit de Galatasaray, Man ar fi intrat acum în vizorul celor de la Beșiktaș, anunță turcii de la Fanatik.tr. Ocupanta locului 8 în Turcia a rămas descoperită după accidentarea gravă a lui Rachid Ghezzal, din luna august, iar recuperarea algerianului nu decurge conform planului.
Ca urmare, "Vulturii" caută un înlocuitor pentru acesta, iar Man este văzut de antrenorul Senol Gunes drept o variantă ideală. Totodată, turcii au ținut să laude calitatea internaționalului român de a evolua pe toate pozițiile din linia ofensivă, însă rămâne de văzut dacă Beșiktaș va face primul pas, dar și ce sumă va cere Parma în schimbul fotbalistului.
"Jucătorul român de 24 de ani pare a fi un nume atractiv datorită capacității sale de a juca în pozițiile de extremă dreapta, stânga, dar și atacant. S-a aflat că Beşiktaş plănuieşte să ia legătura în perioada următoare (n.r. cu Parma) pentru fotbalist, care a fost şi pe agenda de transferuri a lui Galatasaray", au notat turcii.
- 6.5 milioane de euro este cota de piață a lui Dennis Man, potrivit Transfermarkt.com
- 11 milioane de euro le-a plătit Parma celor de la FCSB în ianuarie 2021
Italienii au găsit marele minus al lui Dennis Man! Ce probleme a avut fotbalistul după transferul de la FCSB
Marco Piccioni, fostul analist al celor de la Parma din perioada 2017 - 2021, a vorbit despre Dennis Man și a dezvăluit ce dificultăți a întâmpinat românul după transferul în Italia. Cu toate acestea, Piccioni a ținut să remarce disponibilitatea la efort a lui Man, dar și tehnica pe care o are fotbalistul.
"Ce îi lipsește? Un pic de maturitate în a-și da seama când trebuie să facă faza de apărare. Este tipul de jucător care poate juca la un nivel bun timp de 90 de minute și este foarte puternic din punct de vedere tehnic.
În prima lună petrecută la noi era puțin derutat, asta pentru că venise dintr-un alt campionat. S-a chinuit chiar și la antrenamente să interpreteze faza defensivă. De-a lungul timpului a început să înțeleagă solicitările antrenorului și a avut o perioadă excelentă, apoi, din păcate, s-a accidentat și a pierdut ultima parte din sezonul trecut", a spus Piccioni, potrivit Parma Live.
Etichete: serie b , besiktas , parma , dennis man , transfer dennis man
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții