Cristiano Ronaldo, gata să revină la echipa unde a devenit vedetă! Lovitură majoră anunțată de Gazzetta Dello Sport
articol scris de Digi Sport23.04.2021, 09:45
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Cristiano Ronaldo (36 de ani) mai are contract cu Juventus până în 2022, însă starul portughez și-ar dori o nouă provocare din sezonul următor.
Gazzetta Dello Sport scrie că Ronaldo nu mai este atât de fericit la Torino, după un sezon slab al echipei, în care a fost eliminată prematur din Liga Campionilor și este pe cale să piardă și titlul în Serie A. Varianta la care se gândește tot mai mult portughezul este Manchester United, echipa la care a evoluat în perioada 2003-2009 și la care a devenit o vedetă a fotbalului internațional.
Cristiano Ronaldo și-ar dori să revină la Manchester United
Italienii scriu că Ronaldo își dorește o nouă provocare în Europa, iar prima sa variantă era Real Madrid. Totuși, clubul la care a evoluat nouă ani, prin vocea președintelui Florentino Perez, a anunțat că o revenire a lui Cristiano pe "Santiago Bernabeu" nu este posibilă.
Astfel, Ronaldo i-ar fi transmis agentului său, Jorge Mendes, să "testeze terenul" și să vadă ce opțiuni ar putea avea din sezonul următor. Principala problemă rămâne cea a salariului. La Juventus, CR7 câștigă anual 31 de milioane de euro, însă ar fi dispus să își reducă pretențiile până la aproximativ 20 de milioane.
Manchester United, bulversată de scandalul cauzat de Superliga Europei, în urma căruia vicepreședintele Ed Woodward a demisionat, îl plătește cu 22 de milioane de euro pe portarul David De Gea, în timp ce Paul Pogba câștigă 17 milioane.
"Liga Campionilor rămâne cel mai mare regret al lui Ronaldo. La Juventus n-a reușit niciodată să treacă de sferturi, iar United nici măcar n-a jucat anul acesta, chiar dacă e în semifinalele Europa League. Ultima oară, United a câștigat trofeul cu Ronaldo în echipă. Versiunea romantică a fotbalului și-a ales deja finalul", a mai scris sursa citată.
"Mi l-aș dori pe Ronaldo în echipă", a spus recent și Ole Gunnar Solskjaer, managerul lui Manchester United.
- 19 milioane de euro a plătit Manchester United pentru a-l aduce pe Ronaldo de la Sporting, în 2003
- 292 de meciuri și 118 goluri a strâns CR7 la Manchester United
- 32 de goluri a înscris Ronaldo în cele 38 de meciuri disputate la Juventus în acest sezon
Etichete: serie a , premier league , juventus , cristiano ronaldo , manchester united
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții