Video ”Cristiano Ronaldo de București” a înscris primul gol în Portugalia. Cum a punctat românul
articol scris de Digi Sport08.02.2023, 22:10
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Alexandru Dobre (24 de ani), poreclit ”Cristiano Ronaldo de București”, a înscris primul său gol în Portugalia, pentru formația Famalicao.
În această iarnă, Alexandru Dobre a fost împrumutat de Dijon la Famalicao, echipă clasată pe poziția a 13-a în prima ligă din Portugalia.
”Cristiano Ronaldo de București”, la primul gol în Portugalia
Alexandru Dobre a marcat primul său gol la Famalicao, într-un meci din Cupa Portugaliei, disputat în compania celor de la BSAD, formație de Liga a 2-a.
Trimis în teren din primul minut al jocului, Alexandru Dobre a punctat pentru noua sa formație în minutul 37 al partidei care s-a disputat pe teren propriu.
Găsit în partea dreaptă a careului mic de către Francisco Moura, Alexandru Dobrea nu a stat prea mult pe gânduri și a șutat puternic la poartă.
Mingea s-a dus pe colțul scurt, iar portarul celor de la BSAD nu a avut nicio șansă să intervină la lovitura mijlocașului român.
Golul înscris de Alexandru Dobre a fost cel care a stabilit de altfel scorul primei reprize a meciului dintre Famalicao și BSAD, din faza sferturilor de finală ale Cupei Portugaliei.
- 1.2 milioane de euro este cota de piață a lui Dobre, conform Transfermarkt.
Cariera lui Alexandru Dobre
Românul cumpărat de Bournemouth în 2016 a făcut pasul la Dijon patru ani mai târziu. Francezii au plătit un milion de euro pentru transferul său, iar Dobre a fost desemnat cel mai bun jucător al echipei în sezonul 2021/2022. În această stagiune, însă, mijlocașul ofensiv ”a dispărut” și a bifat doar 77 de minute în trei meciuri la prima echipă.
Formația din Ligue 2 a susținut că Alexandru Dobre s-a confruntat cu unele probleme medicale și l-a cedat în Portugalia. Famalicao l-a împrumutat până la finalul sezonului și are opțiunea de a-l transfera definitiv în vară.
- Bury, Rochdale, Yeovil și Wigan sunt formațiile la care românul a fost împrumutat în perioada petrecută la Bournemouth.
”Îl poreclesc `Cristiano Ronaldo de București` pentru postura sa și pentru că este un `monstru` la antrenamente. Este capabil să marcheze goluri incredibile, dar și să rateze ocazii foarte mari. Poate fi mult mai bun dacă rezolvă această problemă de eficiență”, a notat jurnalistul francez Adrian Beria, conform objectifgard.com, la începutul acestui an.
Dobre a făcut parte din lotul României la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Etichete: cupa portugaliei , alexandru dobre , famalicao , gol alexandru dobre , cristiano ronaldo de bucurești , bsad
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții