Cristiano Ronaldo a marcat primul gol din 2024! Al Nassr, victorie în Liga Campionilor Asiei
articol scris de Digi Sport14.02.2024, 22:09
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Al Nassr, echipa la care evoluează Cristiano Ronaldo (39 de ani) a învins-o cu scorul de 1-0 pe Al Feiha, optimile de finală ale Ligii Campionilor Asiei.
Astfel, echipa cvintuplului câștigător al Balonului de Aur intră cu un avantaj de un gol în returul programat pe 21 februarie.
Cristiano Ronaldo, unicul marcator din meciul cu Al Feiha
Cristiano Ronaldo a fost cel mai bun marcator din anul 2023 și se pare că lusitanul vrea să repete această performanță și în 2024.
Unicul gol al partidei a fost semnat de portughez în minutul 81, primul gol reușit de Cristiano Ronaldo în 2024.
Ronaldo a fost accidentat până de curând, motiv pentru care partida cu Al Feiha este primul meci oficial pentru lusitan din acest an.
Portughezul l-a învins pe goalkeeperul adver cu un șut expediat din careu, după o fază frumoasă construită de Al Nassr.
Cristiano Ronaldo a jucat și în amicalul cu Al Hilal
Al Nassr a pierdut cu scorul de 0-2 meciul de pregătire cu Al Hilal, iar Cristiano Ronaldo a fost protagonistul unei faze regretabile.
La finalul meciului, când lusitanul se îndrepta spre vestiare, aceștia au aruncat în starul lui Al Nassr cu tricourile lui Al Hilal, gest care l-a deranjat teribil pe Ronaldo.
Portughezul a răspuns cu un gest greu de digerat de fanii lui Al Hilal. Acesta a ridicat unul dintre tricouri, l-a dus în zona intimă și mai apoi l-a aruncat înapoi în tribune.
Etichete: cristiano ronaldo , al nassr , liga campionilor asiei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții