Ce se întâmplă cu John Carew după ce a fost condamnat la închisoare cu executare
articol scris de Digi Sport19.01.2023, 15:44
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Fostul star al fotbalului norvegian John Carew (43 de ani), condamnat la închisoare pentru fraudă fiscală agravată, a fost angajat de Federaţia norvegiană de specialitate pentru a se ocupa de tinerii jucători, a anunţat, joi, forul de la Oslo.
Ce se întâmplă cu John Carew după ce a fost condamnat la închisoare cu executare
Fostul atacant, care numără 91 de selecţii la echipa naţională, a primit în noiembrie, în Norvegia, o pedeapsă de 14 luni de închisoare cu executare pentru că a omis să declare fiscului aproximativ 12,8 milioane de coroane (aproximativ 1,2 milioane de euro) provenind din veniturile încasate între 2014 şi 2019.
Noul său rol în cadrul Federaţiei ar putea deschide calea pentru o ajustare a pedepsei.
"El speră să poată prelua noua funcţie ispăşind în acelaşi timp pedeapsa cu o brăţară electronică de monitorizare şi va face o solicitare în acest sens pe lângă autorităţile judiciare", a precizat Federaţia într-un comunicat.
"Este un lucru pozitiv că doreşte să-şi pună competenţele în favoarea copiilor şi adolescenţilor", a comentat preşedinta Federaţiei, Lise Klaeveness. "Poate că acest loc de muncă ar putea fi o componentă a pedepsei sale, dar în orice caz este un beneficiu pentru toate părţile", a adăugat aceasta.
Fost jucător la Olympique Lyon, Valencia, Aston Villa, Beşiktaş şi West Ham, John Carew a contactat din proprie iniţiativă Federaţia norvegiană în luna decembrie, pentru a-şi oferi serviciile, urmând să lucreze part-time.
"Îmi este dor să revin în sport. Fotbalul este un aspect important al vieţii mele", a declarat Carew.
John Carew, ”călăul” României
John Carew a debutat în fotbalul mare la Valerenga și a marcat o dublă contra Rapidului lui Mircea Lucescu, în sezonul 1998-1999 al Cupei Uefa. Românii s-au mai întâlnit cu vârful norvegian inclusiv în preliminariile Euro 2004. Când vârful a fost titular în toate partidele.
În partida din Norvegia, la scorul de 1-0 pentru "tricolori", John Carew a făcut henț în careul nostru la un duel cu Cristi Chivu, însă Lubos Michel a acordat, incredibil, penalty, iar nordicii au restabilit egalitatea. Ulterior, România a ratat calificarea la Euro, după ce, în ultimul meci din grupe, a terminat la egalitate, 2-2, în Danemarca.
Putem spune, fără să exagerăm, că John Carew este "călăul" românilor de pretutindeni.
Norvegianul a agățat ghetele în cui în urmă cu 11 ani. Nu a rămas în fenomen și a decis să-și încerce norocul în actorie.
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții