Video ”Ce nebunie!” Un jucător a fost lovit direct în față cu un pește aruncat din tribune! Ce s-a întâmplat după
articol scris de Digi Sport20.07.2022, 14:13
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Partida dintre Racing Club și Independiente, din prima ligă din Argentina, a consemnat un episod mai puțin întâlnit pe un stadion de fotbal.
Un jucător a fost lovit cu un pește în față, în timpul meciului!
Rivalitatea dintre Racing Club și Independiente este renumită și nu de puține ori derby-urile s-au încheiat cu eliminări și accidentări. La jocul de săptămâna trecută nu a fost vorba de așa ceva, ci de un eveniment bizar, care l-a avut în prim-plan pe Leandro Fernandez (31 de ani), atacantul oaspeților.
În minutul 49, Fernandez, introdus pe teren la pauză, a fost lovit direct în față cu un pește aruncat din tribune, de către fanii celor de la Racing Club. Imediat, vârful argentinian a acuzat dureri și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Pe gazon a intrat chiar și mașinuța care-i transportă pe jucătorii accidentați în afara terenului, însă fotbalistul lui Independiente și-a revenit rapid și a continuat jocul.
Clipul video a devenit viral, adunând peste 1,9 milioane de euro.
- Racing Club s-a impus cu 1-0, grație reușitei lui Gabriel Hauche, din minutul 9.
Nu este prima dată când un animal sau o parte dintr-o vietate a fost aruncată din tribune către un jucător de fotbal. Este arhicunoscut momentul în care Figo, care petrecuse cinci ani la Barcelona, s-a întors pe Nou Camp din postura de jucător al lui Real Madrid și a fost ”întâmpinat” cu un cap de porc.
Etichete: racing club independiente , leandro fernandez , jucator lovit peste
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții