Video Budescu i-a cucerit pe saudiţi. După ultimele goluri a prins iar echipa etapei
12.01.2019, 21:07Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Românilor de la Al Shabab le merge bine. După ultima victorie obţinută în campionat, 4-1 cu Al Feiha, Budescu a marcat două goluri şi a prins din nou echipa etapei, la capătul unei runde în care formaţia antrenată de Marius Şumudică şi-a consolidat poziţia a treia în clasament şi s-a apropiat de formaţiile din faţa sa.
De altfel, trupa în care mai joacă şi Valerică Găman a oferit nu mai puţin de trei jucători în cea mai bună formulă a rundei cu numărul 16. În afara lui Budescu, pe listă au mai intrat fundaşul Salem şi atacantul Shamrani, Shabab-ul fiind singura cu trei reprezentanţi.
Budescu a primit a doua cea mai mare notă, 9,1, în timp ce atacantul Jorge Djaniny Tavares Semedo a luat nota 10 după ce a marcat toate cele cinci goluri cu care Al Ahli, aflată în spatele lui Shabab, a trecut de lanterna Ohod, 5-1.
Constantin Budescu şi visul lui Becali de a-l aduce înapoi la FCSB
După ce a luat 2,5 milioane de euro pe el vara trecută, Gigi Becali visează ca la un moment dat fotbalistul să se întoarcă la FCSB.
"L-am dat pe Budescu și nu că îmi pare rău, dar am o nostalgie. Mă gândesc și îmi imaginez ce ar fi fost cu Budescu în cupele europene. Cred că ne-am fi calificat. Ce-ar fi fost cu Budescu în campionat? Ar fi fost mult mai bine" a precizat Gigi Becali într-o intervenție telefonică la Digi Sport Matinal.
"Vorbesc eu el, să știți. Este greu de luat, dar ne putem trezi cu el. Mi-a spus Dani Coman că el tot vorbește de Steaua. La un moment dat i-a spus nevasta lui Budescu lui Dani Coman: <<Lasă-l mă, nu-i mai zice de Steaua! Ăsta ține mai mult la Gigi Becali decât la mine! Nu-i mai zice de Steaua, că odată spune că nu mai vrea acolo și vrea să joace pentru Gigi Becali>>.
Eu m-am purtat frumos cu el, e un băiat extraordinar. M-am înțeles foarte bine cu el, făceam glume cu el când mergeam la echipă. E un băiat de calitate, chiar dacă mai are anumite mofturi" a mai precizat Gigi Becali într-o intervenție telefonică la Digi Sport Matinal.
Vineri seară, după victoria cu Al Feiha, Şumudică a infirmat orice posibilitate ca fotbalistul său să revine curând în România.
"Budescu de la două milioane, cât avea cotă pe transfermarkt, a ajuns acum la 3,5. Joacă extraordinar. Pune mingea pe jalon şi o loveşte de la mijlocul terenului şi se duce direct în poartă. Dă goluri din parcare. Astea sunt ale lui. Azi a dat un şut de la 50 de metri, sub bară, nu ştiau ce sunete să scoată spectatorii.
E unul dintre cei mai buni de aici. Se simte foarte bine şi chiar mi-a spus că nu venea aici dacă nu eram eu antrenor. Joacă foarte bine, e foarte iubit, are tot ce-i trebuie şi e foarte mulţumit din punct de vedere financiar. Nu se pune problema să se întoarcă la FCSB", a spus Şumudică, la Fotbal Club, pe Digi Sport 1.
Video cu golul prin care Al Shabab a făcut 3-1
? فيديو للهدف الرابع لنادي #الشباب سجله اللاعب : بوديسكو في الدقيقة 90+3
— الدوري السعودي للمحترفين (@SPL) January 11, 2019
الشباب 4 : 1 الفيحاء #الشباب_الفيحاء pic.twitter.com/GNFMTb9wDE
https://www.digisport.ro/fotbal/liga-1/budescu-inapoi-la-fcsb-azi-a-dat-un-sut-de-la-50-de-metri-sub-bara-fanii-nu-stiau-ce-sunete-sa-scoata-589831
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții