”Aproape criminal”. Fanii lui Rangers au reacționat, după ce Ianis Hagi a jucat la echipa a doua
articol scris de Digi Sport06.08.2024, 10:58
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Ianis Hagi (25 de ani) a jucat primul meci în tricoul celor de la Rangers, după revenirea de la Alaves.
”Prințul” a fost lăsat în afara lotului de către Philippe Clement și a fost nevoit să evolueze pentru echipa a doua a scoțienilor.
Fanii lui Rangers: ”Aș prefera să joace Hagi fără genunchi”
Ianis Hagi a fost titular în meciul Rangers B - Middlesbrough, scor 5-1, și a contribuit cu o pasă decisivă.
Mijlocașul român a fost scos la pauză, iar fanii lui Rangers au vorbit imediat despre fotbalistul de 25 de ani.
Mai mulți suporteri ai echipei de pe Ibrox s-au declarat dezamăgiți că Ianis Hagi nu face parte din lotul primei echipe și au reacționat pe rețelele sociale.
- ”Moment de joc pentru Ianis Hagi în echipa B. Aproape criminal într-adevăr”
- ”Clubul nostru este o farsă absolută în acest moment. Singurul jucător de la clubul nostru care a jucat la euro joacă pentru echipa B”
- ”Hagi ar trebui să fie în prima echipă. E o opțiune mai bună decât cele pe care le avem în prezent”
- ”Aș prefera să joace Hagi fără genunchi mâine seară decât Lawrence”, sunt doar câteva dintre reacțiile fanilor.
VIDEO cu pasa de gol oferită de Ianis Hagi
Ianis Hagi assists Findlay Curtis with a backheel pass. pic.twitter.com/5FAgPakNA4
— RidvanLoyal (@RidvanLoyal) August 5, 2024
Antrenorul lui Rangers, despre Ianis Hagi: ”Ideea a fost clară, îl vom vinde”
Nu mai există nicio îndoială în legătură cu viitorul lui Ianis Hagi. După ce l-a lăsat în afara lotului la primele jocuri ale sezonului și l-a trimis la echipa a doua, Philippe Clement, antrenorul lui Rangers, a transmis clar că românul va fi vândut.
"Am avut discuții clare cu agenții lui înainte de startul perioadei de pregătire. A trebuit să fim atenți la detalii, cum ar fi salariile jucătorilor sau câți putem avea pe o anumită poziție, pentru a ne asigura bugetul de transferuri.
Așadar, ideea a fost clară, îl vom vinde. Acest lucru ni-l dorim și noi, astfel că situația este clară", a spus Clement, citat de The Herald.
Rangers ar solicita în jur de 3,5 milioane de euro în schimbul lui Hagi, jucător care mai are contract cu gruparea scoțiană până în iunie 2026.
Etichete: rangers , scotia , ianis hagi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții