Anunțul a venit în miez de noapte: ce a decis Tottenham în cazul lui Radu Drăgușin
articol scris de Digi Sport09.01.2024, 08:05
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Tottenham ar rămâne în pole-position pentru transferul lui Radu Drăgușin (21 de ani).
Deși în presa internațională au apărut informații potrivit cărora fundașul s-a înțeles cu Napoli sau Bayern Munchen, Fabrizio Romano a anunțat, în miez de noapte, că Tottenham pregătește următoare mutare, care se poate dovedi a fi decisivă.
Tottenham face prima ofertă oficială pentru Radu Drăgușin
După mai multe runde de discuții și propuneri verbale, Tottenham se pregătește să facă prima ofertă oficială către Genoa. Tottenham își dorește să încheie afacerea cât mai repede posibil, iar transferul se poate rezolva marți, 9 ianuarie.
Tottenham este optimistă că va reuși să încheie transferul lui Radu Drăgușin, ceea ce ar reprezenta a doua mutare a iernii pentru londonezi, după aducerea sub formă de împrumut a lui Timo Werner, de la RB Leipzig.
Aceeași sursă notează faptul că Bayern nu a trimis deocamdată nicio ofertă oficială pentru transferul lui Radu Drăgușin.
Suma de transfer, aproape de 30 de milioane de euro
Discuțiile dintre Tottenham și Genoa pentru transferul lui Radu Drăgușin au început cu o propunere verbală de 23 de milioane de euro, refuzată de clubul italian.
Genoa a insistat că Radu Drăgușin nu va pleca decât în cazul în care va primi 30 de milioane de euro și se pare că oferta, prima oficială, pe care o va trimite Tottenham se apropie foarte mult de suma solicitată de italieni.
Etichete: tottenham , bayern munchen , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții