Anunț major pregătit de Iker Casillas? Portarul a șters imediat un mesaj misterios pe care îl postase
28.04.2020, 09:07SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Iker Casillas, portarul legendar al lui Real Marid, aflat în prezent la Porto, a stârnit controverse, după un mesaj enigmatic postat aseară, pe rețelele de socializare.
Cel care va împlini 39 de ani în luna mai a anunțat pe Twitter că se apropie o zi foarte specială din viața sa, însă mesajul a fost șters la scurt timp.
"Este o săptămână importantă pentru mine. Se apropie o zi specială din viața mea. Am o sumedenie de amintiri în minte, prima fiind pe 12 septembrie 1999, când am debutat la Real Madrid. Patru zile...", a scris Casillas, citat de Marca.
Se retrage Iker Casillas?
Jurnaliștii spanioli sugerează că portarul pregătește un anunț major în perioada următoare, acela al retragerii sale din cariera de jucător.
"Patru zile", cuvintele din finalul mesajului postat, reprezintă exact timpul rămas până când se va împlini un an de la infarctul suferit de Casillas la unul dintre antrenamentele lui FC Porto.
La momentul respectiv, medicii i-au transmis să ia un an de pauză înainte să decidă dacă își va mai continua sa nu cariera.
Deși dorința sa este de a rămâne pe teren, portarul și-ar putea anunța retragerea, având în vedere și incertitudinea provocată de pandemia de coronavirus.
Casillas, legendă la Real Madrid
Portarul crescut de Real Madrid a debutat la prima echipă în 1999 și a apărat buturile echipei din capitala Spaniei până în 2015, când a plecat la Porto.
La echipa de pe "Santiago Bernabeu", Iker a strâns 725 de meciuri, reușind să-și treacă în palmares o mulțime de trofee, precum trei Ligi ale Campionilor, trei Cupe Intercontinentale, două Supercupe ale Europei sau cinci titluri în La Liga.
Casillas este al doilea cel mai selecționat jucător din istoria naționalei Spaniei, cu 167 de prezențe, fiind depășit recent de Sergio Ramos.
Alături de iberici, el a cucerit tripla senzațională constituită din Campionatele Europene din 2008, 2012 și Campionatul Mondial din 2010.
la Porto, "San Iker" a strâns 156 de meciuri, el fiind campion al Portugaliei în stagiunea 2017/2018. În actualul sezon, portarul nu a evoluat deloc.
Etichete: real madrid , spania , retragere , porto , iker casillas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții