Salariul cerut de David de Gea pentru a-și prelungi contractul cu Manchester United
15.01.2019, 14:02SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
David De Gea, în vârstă de 28 de ani, a fost cumpărat de United în 2011, de la Atletico Madrid, pentru 20 de milioane de euro. În luna noiembrie 2018, Manchester United a activat clauza de prelungire a contractului valabilă pe un an. În acest moment, David de Gea mai are contract cu Manchester United până în vara anului 2020.
Cele două părți negociază, în acest moment, prelungirea contractului. Potrivit celor de la Daily Mail, David de Gea vrea un salariu de 17,5 milioane de euro pe an pentru a semna prelungirea contractului. În acest context, negocierile dintre cele două părți ar fi intrat în impas.
Ibericul a fost constant unul dintre cei mai buni jucători ai "diavolilor" şi este evaluat în prezent de transfermarkt.de la 70 de milioane de euro. David de Gea a fost la un pas de un transfer la Real Madrid în 2015, când "galacticii" ar fi trimis actele cu un minut după finalul perioadei de mercato, motiv pentru care tranzacţia a eşuat.
David De Gea, erou cu Tottenham
David De Gea a fost eroul lui United în derby-ul cu Tottenham, câștigat de "diavoli" cu scorul de 1-0. Portarul spaniol și-a trecut în cont nu mai puțin de 11 parade, un record pentru un singur meci disputat în această stagiune de Premier League. Astfel, goalkeeper-ul a pus umărul la o victorie extrem de importantă.
Etichete: manchester united , david de gea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții