Mihai Roman a cerut schimbarea la primul meci la FCSB. Dică a explicat de ce l-a preferat lui Dennis Man
24.08.2018, 09:49Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Rapid Viena - FCSB 3-1. Nicolae Dică l-a titularizat pe Mihai Roman la numai câteva zile după ce mijlocaşul în vârstă de 33 de ani a fost adus de la FC Botoşani. Fostul fotbalist al Rapidului nu a rezistat însă 90 de minute pe teren, iar antrenorul FCSB-ului a fost nevoit să-şi epuizeze toate înlocuirile încă din minutul 58.
"Am fost forţat cu a treia schimbare, pentru că Roman mi-a cerut schimbarea. Pe Rusescu voiam să-l bag mai târziu, dar Roman mi-a cerut schimbare, pentru că a spus că nu mai poate continua şi am fost nevoit să fac acea schimbare, să-l introduc pe Rusescu în locul lui Roman", a declarat "principalul" celor de la FCSB.
Dică a explicat şi motivul pentru care a ales să-l introducă în primul 11 pe veteranul Roman la Viena, unde FCSB a fost învinsă cu 1-3 de austriecii de la Rapid în turul play-off-ului Europa League.
"În momentul când m-am gândit să-l titularizez pe Roman, Man jucase foarte mult în ultimul timp, este un jucător născut în '98 şi m-am gândit că, la un meci cu asemenea încărcătură, suporterii de la Rapid Viena pun o presiune foarte mare pe adversar şi avem nevoie de jucători cu mai mare experienţă. Acesta a fost motivul pentru care el a jucat titular în această seară", a mai spus antrenorul "roş-albaştrilor".
Înainte de returul de joi, de pe Arena Naţională, cu Rapid Viena, FCSB va mai juca în campionat duminică, de la ora 21.00, pe terenul Viitorului, în direct la Digi Sport 1, pe digisport.ro şi m.digisport.ro.
Etichete: nicolae dica , mihai roman , dennis man , rapid viena fcsb , roman a cerut schimbarea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții