Exclusiv Ilie Dumitrescu, ”vrăjit” la finalul meciului FCSB - Olympiacos: ”Extraordinar”
articol scris de Digi Sport29.11.2024, 00:41
SuperLiga: Rapid - Petrolul, vineri, 20:45, DGS 1
Handbal EURO: România - Cehia, vineri, 20:00, DGS 1
FCSB a obţinut un rezultat de egalitate important cu grecii de la Olympiacos, scor 0-0, joi seara, pe Arena Naţională, în etapa a cincea din Europa League, în condiţiile în care a evoluat aproape o jumătate de oră în inferioritate numerică.
Campioana României a reuşit un joc bun, mai ales că din minutul 67 a jucat în zece oameni, după eliminarea lui Daniel Bîrligea. Deţinătoarea trofeului Conference League a dominat finalul partidei, însă FCSB s-a apărat excelent şi a mai făcut un pas către calificarea în faza următoare.
- Citește și: FCSB, 96% în play-off-ul Europa League după remiza cu Olympiacos! De câte puncte mai are nevoie pentru Top 8
Ilie Dumitrescu, după FCSB - Olympiacos 0-0: ”O echipă matură”
În urma acestui rezultat, gruparea roș-albastră ocupă locul 10, cu 10 puncte. Imediat după confruntarea de pe Arena Națională, Ilie Dumitrescu a analizat ce s-a întâmplat pe gazon și s-a declarat încântat de prestația FCSB-ului.
Expertul Digi Sport i-a lăudat pe toți elevii lui Elias Charalambous, inclusiv pe Bîrligea, în ciuda cartonașului roșu primit la jumătatea actului secund.
”Un joc solid contra unui adversar puternic, apărarea s-a ridicat la un nivel extraordinar. Crețu, Radunovic, nu au pierdut niciun duel. Dawa a intrat foarte bine, Ngezana, Popescu... Șut, punct fix, a acoperit bine. Edjouma, rază mare de acțiune.
Un joc foarte bun, cred că am fost peste (n.r- adversar) în partea a doua a meciului, până la cartonașul roșu. Am pus presiune, am avut câteva situații. Un meci de luptă, pe final, după eliminare, mi s-a părut o echipă matură, care a știut să treacă peste momentele acestea și a scos un punct mare.
Olaru a fost peste tot. A jucat în spatele atacantului și a alergat enorm. Ar trebui să remarcăm toți jucătorii, și pe Miculescu, Tănase, Popa și chiar și Bîrligea. Păcat că a luat cartonașul roșu. Nu al doilea (n.r.- galben), ci primul pentru proteste (n.r.- putea să-l evite). Până atunci făcuse un joc super bun”, a spus Ilie Dumitrescu, la emisiunea Euro Fotbal.
VIDEO Rezumat FCSB - Olympiacos 0-0
Programul complet al FCSB-ului în Europa League. Toate meciurile, în direct la Digi Sport
- 26 septembrie - FCSB - FC RFS 4-1
- 3 octombrie - PAOK FC - FCSB 0-1
- 24 octombrie - Rangers FC - FCSB 4-0
- 7 noiembrie - FCSB - FC Midtjylland 2-0
- 28 noiembrie - FCSB - Olympiacos FC 0-0
- 12 decembrie - TSG Hoffenheim - FCSB - 19:45
- 23 ianuarie - Qarabag FK - FCSB - 19:45
- 30 ianuarie - FCSB - Manchester United - 22:00
Clasament Europa League
Etichete: ilie dumitrescu , fcsb europa league , fcsb olympiacos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții