Video Becali vrea să-l repatrieze, dar Andrei Ivan "lovește" în UEL. A creat faza din care Rapid a marcat la Glasgow
04.10.2018, 23:24SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Andrei Ivan, atacantul care a reintrat în atenţia lui Gigi Becali pentru un transfer la FCSB, a fost titular pentru Rapid Viena, în meciul din deplasare cu Rangers, din Europa League, şi s-a făcut remarcat în finalul primei reprize.
Românul de 21 de ani a creat faza în urma căreia austriecii au deschis scorul în Scoţia, cu trei minute înainte de pauză.
Ivan a scăpat pe partea dreaptă, a avansat până aproape de linia de fund, apoi a întors foarte bine mingea în centrul careului. Un fundaş al gazdelor a încercat să respingă, dar nu a reuşit decât să-i aşeze balonul lui Veton Berisha, care a înscris din apropiere.
VIDEO: Faza golului creat de Ivan
Formaţia care a eliminat FCSB în play-off-ul Europa League nu a intrat, însă, în avantaj la vestiare. Echipa pregătită de Steven Gerard a egalat în minutul 44, prin Morelos.
Ivan, în schimb, a primit şi un cartonaş galben, în startul părţii a doua, când austriecii s-au prăbuşit, primind alte goluri, astfel că Rangers s-a impus cu 3-1.
CITEŞTE ŞI:
- Milan a revenit senzațional cu Olympiacos. Moți, învins de Zurich. Rezultatele din etapa a 2-a din Europa League
- UEFA Europa League. Toate golurile sunt AICI. PAOK, spectacol total. Meci de coșmar pentru Lazio
Etichete: europa league , gigi becali , rapid viena , andrei ivan , fcsb , andrei ivan rapid viena , video rangers rapid viena
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții