Anunţul oficialilor echipei lui Ianis Hagi înaintea meciului cu Leverkusen. ”Lucrurile se pot modifica dramatic!”
10.03.2020, 18:20Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Ianis Hagi are un meci important în optimile Europa League - Rangers joacă acasă cu Leverkusen, singura partidă din această fază între două echipe care au cucerit un trofeu european. Meciul de pe Ibrox Park se va juca cu spectatori, dar gruparea scoţiană ia mai multe măsuri de precauţie din cauza pericolului reprezentat de epidemia cu coronavirus.
Rangers îi avertizează pe suporteri că situaţia se poate schimba până la ora meciului de joi.
"Clubul nostru este în permanent contact cu cei de la Bayer Leverkusen şi autoritpţile locale. În acest moment, partida se va desfăşura normal, dar lucrurile se pot modifica dramatic în următoarele zile. Orice decizie se va lua în comun cu oficialii germani," se precizează în comunicatul clubului.
Scoţienii au impus şi o serie de măsuri de prevenţie printre care instalarea de utilităţi cu gel dezinfectant şi a anunţat că informaţiile despre evitarea contaminării vor fi afişate pe ecranele stadionului şi în programul de meci. Printre sfaturi se numără şi acoperirea gurii şi nasului cu batiste atunci când apare tusea sau strănutul, aruncarea acestora la gunoi imediat după folosire, spălarea pe mâini cât mai des şi evitarea contactului cu persoane care par răcite.
Ce legătură au descoperit scoţienii între data de naştere a românului şi cupele europene
Rangers a rămas singura reprezentantă a Scoţiei în Europa după ce rivala Celtic a fost eliminată surprinzător de Copenhaga chiar la ea acasă. Echipa lui Steven Gerrard va juca în optimi cu Leverkusen.
La fel ca Rangers, "aspirinele" au eliminat o echipă din Portugalia - este vorba de FC Porto, tot cu o dublă victorie. A fost 2-1 în Germania şi 3-1 în returul de pe Dragao.
Iar coincidenţele nu se opresc aici - scoţienii au descoperit că s-au mai întâlnit o dată cu Leverkusen, tot în optimi. Era vorba de Cupa UEFA, iar Rangers a învins atunci cu 2-1 pe germani. Iar data acelei victorii este 22 octombrie 1998, adică exact data la care s-a născut Ianis Hagi!
Scoţienii văd un semn premonitoriu şi speră acum la o nouă calificare. Şi Steven Gerrard are amintiri plăcute contra lui Leverkusen. Pe când îmbrăca tricoul lui Liverpool, "cormoranii" au trecut cu scorul general de 6-1 şi s-au calificat în sferturile Ligii Campionilor în 2005.
Rangers - Leverkusen se joacă joi, de la ora 22.00, în direct la Digi Sport 1. Meciul va putea fi urmărit de către abonaţii RCS - RDS şi pe digisport.ro.
Etichete: ianis hagi , ianis hagi rangers , uefa coronavirus , rangers leverkusen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții