Exclusiv Discuția finală pe care Daniel Pancu o vrea înainte de EURO 2025 U21: ”Vreau să mă întâlnesc cu ei!”
articol scris de Digi Sport04.12.2024, 08:20
Cupa României: Borcea - FCSB, joi, 20:30, DGS 1
Cupa României: Ceahlăul - CFR, joi, 18:00, DGS 1
România U21 și-a aflat adversarii de la EURO 2025 U21 în cursul zilei de marți, 3 decembrie.
Astfel, ”Tricolorii” mici vor evolua la acest turneu final împotriva Slovaciei, țara gazdă, Italiei și Spaniei, două dintre cele mai puternice selecționate ale Europei.
La scurt timp după tragerea la sorți care a avut loc la Bratislava, Daniel Pancu (47 de ani), selecționerul U21 al României (care va fi suspendat la primele două partide din cauza cartonașului roșu primit în meciul cu Elveția U21) a vorbit despre șansele pe care le au Louis Munteanu&Co să iasă din grupă și să avanseze în fazele eliminatorii ale competiției.
Daniel Pancu: ”Orice e posibil la EURO 2025”
Daniel Pancu crede că România U21 are șanse să iasă din grupa de la EURO 2025, mai ales că, în opinia sa, nivelul elevilor săi nu este cu mult inferior celui pe care l-a avut generația fostului selecționer Mirel Rădoi (43 de ani) la EURO 2019 U21 din Italia (când România a ajuns până în semifinalele competiției).
De asemenea, Pancu a spus că va dori să se consulte cu Edi Iordănescu (46 de ani), fostul selecționer al echipei mari a României, și cu Mirel Rădoi pentru a lua cele mai bune decizii în ceea ce privește pregătirea jucătorilor dinaintea EURO 2025 U21.
”Orice e posibil la EURO 2025. Nu cred că suntem cu mult sub generația aia, a lui Rădoi (n.r. lui Mirel Rădoi, de la EURO 2019 U21 din Italia). Le-a fost și lor foarte greu, și nouă, la fel, e greu să faci comparații.
Vreau să mă întâlnesc cu Edi (n.r. Edi Iordănescu) și cu Mirel Rădoi, ca să-mi povestească cum au făcut și ei, cum au gândit pregătirea asta de două săptămâni”, s spus Daniel Pancu la emisiunea Digi Sport Special.
Programul României la EURO 2025 U21
- 11 iunie: Slovacia – Spania (Bratislava), 19:00 | Italia – România (Trnava), 22:00
- 14 iunie: Spania – România (Bratislava), 19:00 | Slovacia – Italia (Trnava), 22:00
- 17 iunie: România – Slovacia (Bratislava), 22:00 | Spania – Italia (Trnava), 22:00
România, în Grupa A, alături de Slovacia, Spania și Italia
GRUPA A
- Slovacia (A1)
- Spania (A2)
- Italia (A3)
- România (A4)
GRUPA B
- Cehia (B1)
- Anglia (B2)
- Germania (B3)
- Slovenia (B4)
GRUPA C
- Portugalia (C1)
- Franța (C2)
- Polonia (C3)
- Georgia (C4)
GRUPA D
- Finlanda (D1)
- Olanda (D2)
- Ucraina (D3)
- Danemarca (D4)
VIDEO cu intervenția lui Daniel Pancu la Digi Sport Special
Etichete: romania u21 , daniel pancu , edi iordanescu , mirel radoi , euro 2025 u21
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții