Cifre impresionante pentru Andrei Ciobanu, cel mai bun jucător al României în meciul cu Olanda
articol scris de Digi Sport25.03.2021, 08:33
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Este ştiut, ne place să facem nuntă la victorie şi înmormântare la înfrângere. Dar acum nu ne poate acuza nimeni că tratăm rezultatul meciului România U21-Olanda U21 1-1 ca pe o victorie.
Am avut în faţă una dintre favoritele la titlu, pe care o puteam chiar şi învinge, iar Andrei Ciobanu, 23 de ani, a jucat excelent. Iar la lovitura liberă de la gol, selecţionerul Adi Mutu a avut inspiraţia să-l pună pe el să execute, deşi lângă minge se afla şi Olimpiu Moruţan.
A fost, poate, cel mai bun meci al lui Andrei. Pentru că nu numai golul său a fost extraordinar şi pe drept cuvânt lăudat în presa internaţională. Ci prestaţia de-a lungul întregii partide a avut multe reuşite. Plus că a încheiat partida într-un mod care merită aplaudat, cu o fază în doi timpi care ne putea aduce victoria.
Prima dată a şutat puternic din alergare cu piciorul drept, dar balonul a fost respins de un fundaş, după care a şutat "din prima" şi cu stângul, iar mingea a fost scoasă greu peste bară de portarul înalt de 2,04 metri al Olandei.
Cifrele lui Andrei Ciobanu în meciul România-Olanda 1-1
- un gol
- 34 de pase (81% bune)
- 5 şuturi
- 5 dueluri din 9 câştigate
- 3 intercepţii
- 3 tackling-uri
Galerie Foto
Sâmbătă, de la ora 19:00, întâlnim echipa Ungariei. Maghiarii au pierdut cu Germania, 0-3, după ce la pauză scorul era 0-0.
Răspunsul lui Andrei Ciobanu despre cine l-a învăţat să bată lovituri libere
"Este un rezultat corect, ei au avut posesia, dar noi am fost cu ocaziile. De la amândoi (n.r Mutu și Hagi) am învățat, mă bucur foarte mult că îi am profesori. Domnul Hagi a stat foarte mult cu mine după antrenamente, la Viitorul", a spus Ciobanu, după remiza cu Țările de Jos.
Programul României U21 la Euro 2021
- S-a jucat: România U21 – Olanda U21 1-1
- 27 martie, 19:00: Ungaria U21 – România U21
- 30 martie, 19:00: Germania U21 – România U21
Grupele EURO 2021
- Grupa A: Ungaria, Germania, ROMÂNIA, Olanda
- Grupa B: Slovenia, Spania, Cehia, Italia
- Grupa C: Rusia, Islanda, Franța, Danemarca
- Grupa D: Portugalia, Croația, Anglia, Elveția
Dacă meciurile din grupe se joacă la finalul acestei luni, fazele eliminatorii, unde se vor califica primele două clasate din cele patru grupe, sunt programate între 31 mai și 6 iunie.
Lotul României U21 pentru EURO 2021
- Portari: Andrei Vlad (FCSB), Marian Aioani (Chindia Târgoviște), Mihai Eșanu (Dinamo București)
- Fundași: Ștefan Vlădoiu (Universitatea Craiova), Denis Haruț (FCSB), Alexandru Pașcanu (Ponferradina/Spania), Andrei Chindriș (FC Botoșani), Denis Ciobotariu (CFR Cluj), Radu Drăgușin (Juventus/Italia), Raul Opruț (AFC Hermannstadt), Radu Boboc (FC Viitorul)
- Mijlocași: Marius Marin (AC Pisa/Italia), Marco Dulca (Chindia Târgoviște), Răzvan Oaidă (FCSB), Cătălin Itu (CFR Cluj), Darius Olaru (FCSB), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Olimpiu Moruțan (FCSB), Octavian Popescu (FCSB), Alexandru Cîmpanu (Universitatea Craiova), Alexandru Mățan (Columbus Crew/SUA)
- Atacanți: George Ganea (FC Viitorul), Adrian Petre (UTA Arad).
Andrei #Ciobanu 🇷🇴 ('98) impressive performance against the Netherlands:
— The Underrated Scout (@ScoutUnderrated) March 24, 2021
▪︎1 goal
▪︎34 passes (81% p.a.)
▪︎5 shots
▪︎5/9 duels won
▪︎3 interceptions
▪︎3 tackles #U21EURO
Astonishing freekick and the possibility to win the game. Leader in 🇷🇴 midfield 🕵️♂️ pic.twitter.com/4tBHe1UbnB
Etichete: adrian mutu , andrei ciobanu , euro 2021 , romania u 21 olanda u21
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții