Deschamps nu se gândește la revanșă! Ce așteaptă selecționerul Franței de la elevii săi la meciul cu Portugalia de la EURO 2020
articol scris de Digi Sport22.06.2021, 20:23
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Didier Deschamps a luat parte la conferința de presă premergătoare partidei dintre Franța și Portugalia de la EURO 2020, o reiterare a duelului din finala ediției din 2016 a turneului final.
O eventuală eliminare a Portugaliei nu înseamnă o motivaţie suplimentară pentru Franţa, a declarat selecţionerul campioanei mondiale, Didier Deschamps, înaintea meciului de la Budapesta.
Ce așteaptă Didier Deschamps de la elevii săi la meciul cu Portugalia
Franţa, cu 4 puncte după două meciuri, este deja calificată în optimi de finală, în timp ce Portugalia, cu doar trei puncte, riscă să nu treacă de grupe dacă va fi învinsă miercuri.
În finala EURO 2016, Franţa a fost învinsă de Portugalia chiar la Paris (1-0 după prelungiri), însă Deschamps nu se gândeşte la revanşă şi nu crede că înseamnă o motivaţie suplimentară să elimine Portugalia. "Sincer, nu. Ambiţiile noastre sunt să obţinem cel mai bun rezultat posibil şi să încheiem (grupa - n. r.) pe primul loc", a afirmat tehnicianul.
Întrebat dacă Portugalia evoluează mai puţin defensiv ca acum câţiva ani, Deschamps a spus: "Fiecare este liber să analizeze în felul lui. Eu ştiu că este o echipă foarte solidă, s-a văzut asta în dubla confruntare din Liga Naţiunilor, are capacitatea să fie periculoasă atacând rapid. Totul depinde de jucătorii prezenţi, de animaţia sa. E o echipă periculoasă şi la fazele fixe. Ca să fie una dintre cele mai bune echipe din Europa, şi eu o consider astfel, înseamnă că are multe calităţi".
Întrebat dacă se poate spune că Benzema şi Griezmann nu se înţeleg pe gazon, el a răspuns: "Este interpretarea voastră, nu a mea. Depinde şi de ce face adversarul. Putem reuşi mai mult la capitolul combinaţii, dar să vorbeşti de lipsă de înţelegere este imposibil prin prisma relaţiei lor tehnice. Asta nu depinde doar de ei, mai e şi Kylian. Cu cât atacanţii primesc mai repede mingea, cu atât e mai bine, fiindcă au mai mult timp. Depinde deci şi de fundaşii şi de mijlocaşii noştri, să-i poată găsi mai repede".
Despre Griezmann, el a spus: "E capabil să joace pe toate posturile în atac. Poziţia lui preferată e în centrul atacului, ştiu asta".
Miercuri, în cealaltă partidă a grupei, Germania întâlneşte Ungaria, la Munchen.
AGERPRES
Etichete: franta , euro 2020 , portugalia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții