EURO 2019 | România U21 - Franța U21. Mesajul lui Gică Hagi pentru tricolorii mici
24.06.2019, 16:11SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
EURO 2019 | România U21 - Franța U21. Seară istorică pentru tricolorii mici. Ianis Hagi și compania se pot califica în semifinalele campionatului european de tineret, care se desfășoară în Italia și San Marino. Înaintea meciului, Gică Hagi a ținut să le transmită un mesaj de încurajare jucătorilor pregătiți de Mirel Rădoi.
Hagi le transmite acestora să lupte la fel ca în meciul cu Anglia, pentru a scoate românii în stradă.
”Felicitări băieți pentru că ați reușit să ne faceți să fim mândri că suntem români. În această seară să luptați la fel, împreună, pentru calificarea în semifinale. Scoateți românii în stradă, faceți românul fericit. Hai, România!”, a fost mesajul transmis de Hagi tinerilor tricolori.
EURO 2019 | Tricolorii au fost încurajați de italieni
Înaintea meciului cu Franța, tricolorii mici au ieșit la plimbare prin Forli și au fost recunoscuți de localnici. Aceștia le-au cerut tinerilor jucători români să câștige meciul cu ”Cocoșii” pentru a ajuta indirect Italia.
În acest moment, țara gazdă a campionatului european de tineret poate merge în semifinale ca cea mai bună echipă clasată pe locul secund, dar totul depinde de rezultatul meciului Franța U 21 - România U 21.
Italienii se pot califica în semifinale dacă România învinge Franța, caz în care ”Cocoșii” rămân acasă sau dacă francezii vor câștiga la mai mult de două goluri diferență, caz în care noi am rămâne acasă.
Meciul dintre România U21 și Franța U21 se va disputa azi, de la ora 22:00 și va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe digisport.ro.
Etichete: gica hagi , echipa nationala , romania u21 , mesaj hagi , euro 2019 , hagi romania u21
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții