EURO 2019 | ”Aș lua orice jucător de la naționala U21!”. Marius Șumudică, cuvinte mari și pentru Rădoi
23.06.2019, 23:19Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
EURO 2019 | Mirel Rădoi a transformat echipa națională U21 a României într-o grupare de temut, care are șanse mari să prindă semifinalele EURO 2019. Marius Șumudică l-a lăudat pe fostul său adversar din Liga 1.
”Nu mă așteptam la astfel de rezultate. Mă așteptam la ce înseamnă viitorul ca antrenor al lui Rădoi. Am spus despre el că va ajunge un antrenor mare, când l-am avut adversar cu FCSB. Îi prevăd un viitor strălucit.
În acest moment, avem un grup unit. Am avut și puțin noroc, iar în meciul cu Anglia nu trebuie să uităm că am revenit de două ori după ce am luat gol”, a spus Șumudică, la Digi Sport Special.
Marius Șumudică: ”Nu pot transfera jucători pe bani mulți”
Ianis Hagi, George Pușcaș, Cristi Manea și Ionuț Radu sunt printre jucătorii care au oferte în această vară. Totuși, Șumi explică faptul că Gaziantep nu își permite să transfere de la naționala U21.
”Noi nu putem să transferăm pe bani foarte mulți. M-ar tenta, aș lua orice jucător de acolo, au mentalitate”, a mai spus Șumudică.
Meciul dintre Franța U21 și România U21 se va disputa luni, de la ora 22:00 și va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe digisport.ro.
Etichete: marius sumudica , romania u21 , mirel radoi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții