”Vom arăta mai bine decât acum doi ani!” Principalele obiective ale lui Contra înaintea meciului cu Muntenegru
06.09.2018, 13:00Media: Liga Digisport, miercuri, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
Echipa de fotbal a României va debuta în Liga Națiunilor contra reprezentativei din Muntenegru vineri seară, pe Stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești, de la ora 21:45. Selecționerul Cosmin Contra (41 de ani) a vorbit despre acest meci, dar și despre cel de luni cu Serbia, din deplasare. Tehnicianul a precizat care a fost principalul său obiectiv pentru debutul în partidele oficiale.
”Sunt încrezător, pentru că băieții s-au antrenat foarte bine, au venit foarte concentrați la lot, conștienți de importanța de a începe bine această competiție și sper să ne prezentăm la ora jocului la fel de bine cum am făcut-o săptămâna aceasta, dar și la ultimele amicale. Acum este o altfel de campanie, ce-a fost acum doi ani la Mondiale, a fost. E important că s-a văzut o schimbare în jocul echipei naționale și suntem încrezători că putem arăta altfel, mai bine ca acum doi ani”, a spus, tăios și sigur pe el, Cosmin Contra. Selecționerul l-a atacat voalat pe fostul antrenor al tricolorilor Cristoph Daum, cel care nu a reușit pe banca tehnică a României.
Contra a explicat și care sunt punctele forte ale muntenegrenilor. ”Primul joc este important, dar eu am lucrat și am pregătit deja și meciul cu Serbia, pentru că nu mai aveam timp după aceea. Nu există nicio relaxare în rândul jucătorilor noștri, pentru că Muntenegru nu stă doar în Jovetic. Au și alți jucăptori de valoare. Este oricum o națională foarte puternică la fazele fixe, așezată bine în teren tactic, defensiv, așa că nu va exista relaxare vineri seară.
Eu nu motivez jucătorii cu alte referințe. Ei trebuie să-și facă propria referință. Parcursul pe care l-am avut noi până acum ne face să fim încrezători. Trebuie să facem noi meciuri de referință și să rămânem în arhivele voastre”, a mai spus ”Guriță” la conferința de presă.
Selecționerul a vorbit și despre principalele sale trei obiective pe banca naționalei. ”Ăsta a fost unul dintre obiectivele mele la echipa națională. Și anume ca jucătorii să vină cu plăcere, să aibă responsabilitatea de a da totul pe teren și pentru a-i face fericiți în primul rând pe ei înșiși, apoi pe familiilor lor și nu în ultimul rând pe fani”, a mai spus Contra.
România va juca derby-ul grupei a patra din Liga C (al treilea eşalon valoric) pe 14 octombrie, contra Serbiei, pe Arena Națională din Bucureşti.
Lotul convocat de Cosmin Contra pentru dubla cu Muntenegru şi Serbia
Portari: Ciprian Tătărușanu (FC Nantes, 51/0), Costel Pantilimon (Nottingham Forest, 27/0), Florin Niță (Sparta Praga, 2/0)
Fundași: Romario Benzar (FCSB, 12/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 3/1), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 27/0), Vlad Chiricheș (Napoli, 53/0), Mihai Bălașa (FCSB, 4/0), Alin Toșca (PAOK Salonic, 13/0), Nicușor Bancu (U Craiova 1948 Club Sportiv, 3/0)
Mijlocași: Răzvan Marin (Standard Liege, 11/1), Mihai Pintilii (FCSB, 42/1), Tudor Băluță (FC Viitorul, 1/0), Adrian Stoian (Crotone, 2/0), Paul Anton (Krylia Sovetov, 3/0), Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 35/4), Dorin Rotariu (AZ Alkmaar, 6/1), Nicolae Stanciu (Sparta Praga, 22/8), Eric Bicfalvi (FC Ural, 4/0), Constantin Budescu (Al-Shabab, 11/5), Alexandru Maxim (Mainz, 29/2), Alexandru Mitriță (U Craiova 1948 Club Sportiv, 3/0)
Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogoreț, 23/6), George Țucudean (CFR Cluj, 5/1), Denis Drăguș (FC Viitorul, 0/0).
Tricolorii vor debuta în noua competiție organizată de UEFA contra Muntenegrului, pe 7 septembrie, la Ploiești, pe Stadionul "Ilie Oană". Partida se va disputa însă fără spectatori, în urma unei sancţiuni primite în preliminariile Euro 2016, pentru mesajele cu tentă rasistă şi xenofobă afişate la meciul cu Grecia, de pe teren propriu.
România va juca derby-ul grupei a patra din Liga C (al treilea eşalon valoric) pe 14 octombrie, contra Serbiei, pe Arena Națională din Bucureşti.
Programul meciurilor din grupa României
7 septembrie: România - Muntenegru (stadion "Ilie Oană", Ploiești), Lituania - Serbia (ora 21:45)
10 septembrie: Serbia - România, Muntenegru - Lituania (ora 21:45)
11 octombrie: Lituania - România, Muntenegru - Serbia (ora 21:45)
14 octombrie: România - Serbia (Arena Națională, ora 16:00), Lituania - Muntenegru (ora 21:45)
17 noiembrie: Serbia - Muntenegru (ora 16:00), România - Lituania (ora 21:45)
20 noiembrie: Serbia - Lituania, Muntenegru - România (ora 21:45)
Etichete: cosmin contra , ilie oana , mihai stoichita , gazon ilie oana , lucrari gazon ploiesti , gazon stadion petrolul
Etichete: cosmin contra
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții