Video Exclusiv ”Tricolorii”, puși la zid după semieșecul cu Islanda: ”Nu am văzut dorința de a câștiga un meci decisiv cu niște pescari”
articol scris de Digi Sport13.11.2021, 10:46
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
România a făcut un pas greșit care i-ar putea fi ”fatal” în vederea calificării la Campionatul Mondial din 2022. ”Tricolorii” au înregistrat o remiză albă în Ghencea, în fața echipei naționale a Islandei.
”Tricolorii” erau condamnați să învingă reprezentativa nordică pentru a nu depinde de jocul rezultatelor în ultima rundă a preliminariilor CM 2022. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar România, chiar dacă va câștiga în Liechtenstein, trebuie să spere că Islanda nu se va preda în duelul cu Macedonia de Nord și va obține cel puțin un punct.
Atitudinea ”tricolorilor” din partida cu Islanda, criticată dur: ”Nu am văzut dorința de a câștiga un meci decisiv cu niște pescari”
Agentul Florin Manea a criticat în termeni duri atitudinea jucătorilor trimiși pe teren de Mirel Rădoi în confruntarea cu Islanda. Acesta a făcut o paralelă cu naționala României din anii `90 și susține că nu a văzut dorința actualilor internaționali de a se impune în fața unei formații mai slab cotate, fără miză.
”Eu cred că șanse sunt mici pentru că am fi jucat și barajul cu echipe puternice. Dezamăgirea e mare! Pe vremuri aveam altfel de jucători și altfel de dorință. Mi s-a părut că parcă jucam un meci amical. Nu am văzut dorința aia de a câștiga un meci decisiv cu niște pescari. Noi suntem momeală”, a declarat Florin Manea, la emisiunea DigiSport Matinal.
Macedonia de Nord a demolat Armenia, scor 5-0, în timp ce România a remizat cu Islanda, scor 0-0. Aceste rezultate i-au trimis pe ”tricolori” pe locul 3 în grupă, iar Macedonia de Nord a urcat pe poziția secundă. Înaintea ultimei etape, Macedonia de Nord are 15 puncte, iar România are 14 puncte.
Partea bună este că România va înfrunta ultima clasată Liechtenstein în runda finală, în deplasare. De partea cealaltă, Macedonia de Nord va primi vizita Islandei. Există un singur scenariu realist care poate trimite România la barajul pentru CM 2022. Trupa lui Mirel Rădoi trebuie să obțină un rezultat mai bun decât Macedonia de Nord în ultima etapă.
VIDEO Florin Manea, despre meciul România - Islanda 0-0
România în preliminariile CM 2022. Clasamentul Grupei J
Etichete: florin manea , romania islanda , romania preliminarii , romania cm 2022
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții